2 Samuel 12 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Acuza profetului Natán. Căința lui Davíd

1Domnul l-a trimis pe Natán la Davíd. Natán a venit la el și i-a zis:

„Erau doi oameni într-o cetate:

unul bogat și altul sărac.

2Bogatul avea turme

și cirezi foarte multe.

3Săracul nu avea decât o mieluță

pe care o cumpărase;

o hrănea și o creștea la el

împreună cu copiii lui;

ea mânca din bucata lui

și bea din paharul lui,

dormea la sânul lui

și era pentru el ca o fiică.

4A venit un călător la omul bogat.

Dar bogatul nu s-a îndurat să ia

din turma sau din cireada lui

ca să pregătească

pentru călătorul care venise la el,

ci a luat mieluța omului sărac

și a pregătit-o pentru omul

care venise la el”.

5Davíd s-a aprins de mânie foarte mult împotriva omului și i-a zis lui Natán: „Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este sortit morții!

6Să plătească de patru ori mieluța din cauză că a făcut lucrul acesta și pentru că nu s-a îndurat!”.

7Natán i-a zis lui Davíd: „Tu ești omul! Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israél: «Eu te-am uns rege peste Israél și eu te-am eliberat din mâna lui Saul;

8ți-am dat casa stăpânului tău și soțiile stăpânului tău la sânul tău; ți-am dat casa lui Israél și a lui Iúda. Și dacă ar fi fost puțin, aș mai fi adăugat și altele.

9Pentru ce ai disprețuit cuvântul Domnului și ai făcut ce este rău în ochii lui? L-ai lovit cu sabia pe Uría, hetéul, ai luat-o de soție pe soția lui și pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amón.

10Acum, nu se va îndepărta sabia de casa ta niciodată, pentru că m-ai disprețuit și ai luat-o pe soția lui Uría, hetéul, ca să fie soția ta».

11Așa vorbește Domnul: «Iată, voi ridica răul împotriva ta din casa ta! Voi lua soțiile tale sub ochii tăi și le voi da prietenilor tăi. Ei se vor culca cu soțiile tale sub ochii tăi la lumina acestui soare.

12Tu ai lucrat pe ascuns, eu însă voi face lucrul acesta în fața întregului Israél și la lumina soarelui»”.

13Davíd i-a zis lui Natán: „Am păcătuit împotriva Domnului!”. Iar Natán i-a zis lui Davíd: „Domnul îți iartă păcatul; nu vei muri.

14Dar pentru că l-ai disprețuit pe Domnul ca dușmanii lui prin lucrul acesta, fiul care ți s-a născut va muri”.

Moartea copilului Batșébei. Nașterea lui Solomón

15Natán a plecat acasă. Domnul a lovit copilul pe care i-l născuse soția lui Uría lui Davíd și el s-a îmbolnăvit.

16Davíd l-a căutat pe Domnul pentru copil și a postit; a venit și și-a petrecut noaptea culcat la pământ.

17Bătrânii casei lui au venit la el ca să-l ridice de la pământ, însă el nu a voit și nu a mâncat nimic cu ei.

18A șaptea zi copilul a murit. Slujitorii lui Davíd s-au temut să-i facă cunoscut că a murit copilul. Căci ziceau: „Când copilul era viu, i-am vorbit și nu ne-a ascultat. Cum să-i spunem: «A murit copilul»?”.

19Davíd a văzut că slujitorii lui șușoteau și a înțeles că murise copilul. Davíd i-a întrebat pe slujitorii săi: „A murit copilul?”. Ei au zis: „A murit”.

20Atunci Davíd s-a ridicat de la pământ, s-a spălat, s-a uns și și-a schimbat hainele; apoi s-a dus în casa Domnului și s-a prosternat înaintea lui. S-a întors acasă și a cerut să i se aducă mâncare și a mâncat.

21Slujitorii lui i-au zis: „Ce este lucrul acesta pe care îl faci? Când trăia copilul, posteai și plângeai; acum, când a murit copilul, te ridici și mănânci!”.

22El a răspuns: „Când trăia copilul posteam și plângeam, căci ziceam: «Cine știe? Poate se va îndura Domnul de mine și va ține copilul în viață!».

23Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot eu să-l fac să se întoarcă? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine”.

24Davíd a consolat-o pe Batșéba, soția lui. A intrat la ea și s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu și i-a dat numele de Solomón. Și Domnul l-a iubit.

25[Domnul] l-a trimis pe Natán, profetul, și i-a pus numele de Iedidia, după cum Domnul.

Cucerirea cetății Rabá

26Ióab a luptat împotriva Rabá a fiilor lui Amón și a capturat cetatea de domnie.

27Ióab a trimis mesageri la Davíd să-i spună: „Am luptat împotriva Rabá și am capturat și cetatea apelor.

28Acum adună restul poporului, așază-ți tabăra împotriva cetății și captureaz-o ca să nu o capturez eu și să fie numită după numele meu!”.

29Davíd a adunat tot poporul, a mers la Rabá, a luptat împotriva ei și a capturat-o.

30Au luat coroana de pe capul regelui lor, a cărei greutate era de un talánt

de aur și avea pietre prețioase, și au pus-o pe capul lui Davíd. Prada pe care au luat-o din cetate a fost foarte mare.

31I-a scos pe locuitorii care erau în ea și i-a pus cu ferăstrăul, cu sapa de fier, cu securea de fier și la cuptorul de ars cărămăzi. Așa a făcut cu toate cetățile fiilor lui Amón. Apoi, Davíd și tot poporul s-au întors la Ierusalím.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help