Isaia 60 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Splendoarea Ierusalímului

1„Ridică-te, luminează-te,

căci lumina ta vine

și gloria Domnului răsare deasupra ta!

2Căci, iată, întunericul va acoperi pământul

și bezna, popoarele!

Dar peste tine va răsări Domnul

și gloria lui se va vedea deasupra ta.

3Vor umbla neamuri la lumina ta

și regi, în strălucirea zorilor tale.

4Ridică-ți ochii împrejur și privește:

toți se adună și vin spre tine!

Fiii tăi vin de departe

și fiicele tale sunt purtate pe brațe.

5Atunci vei vedea și te vei lumina;

îți va bate inima și se va lărgi,

pentru că belșugul mării

se va întoarce la tine

și bogățiile neamurilor vor veni la tine.

6Vei fi învăluită de o mulțime de cămile,

de cămile tinere din Madián și din Efá;

toți din Sába vor veni

și vor aduce aur și tămâie

și vor aduce laude Domnului.

7Toate turmele din Chedár

se vor aduna la tine,

berbecii din Nebáiot îți vor sluji,

se vor urca pe altarul meu

ca plăcută,

iar eu voi împodobi

casa strălucirii mele.

8Cine sunt aceia care zboară ca norii

sau ca porumbeii, către sălașurile lor?

9Insulele mă așteaptă

și corăbiile din Tarșíș de odinioară

îi aduc pe fiii tăi de departe

cu argintul și aurul lor,

pentru numele Domnului

Dumnezeului tău,

pentru Sfântul lui Israél,

pentru că el te-a glorificat.

10Fiii străinilor vor reclădi zidurile tale

și regii lor îți vor sluji.

Întrucât în mânia mea te-am lovit,

în bunătatea mea

mă voi îndura de tine.

11Porțile tale vor fi deschise mereu,

zi și noapte,

ca să se aducă la tine

bogățiile neamurilor

și să fie conduși regii lor.

12Căci neamul și domnia

care nu te vor sluji vor pieri

și neamurile vor fi nimicite.

13Gloria Libánului va veni la tine,

pini, ulmi și brazi la un loc,

ca să înfrumusețeze locul meu cel sfânt,

și locul picioarelor mele îl voi glorifica.

14Vor veni la tine, plecându-se,

fiii celor care te-au umilit

și se vor prosterna

toți cei care te-au disprețuit

și te vor numi Cetatea Domnului,

Siónul Sfântului lui Israél.

15Întrucât ai fost părăsită și urâtă

și nimeni nu trecea,

te-am pus ca o podoabă veșnică,

bucurie din generație în generație.

16Vei suge laptele neamurilor

și te vei hrăni la sânul regilor;

vei ști că eu sunt Domnul,

mântuitorul tău,

răscumpărătorul tău,

Cel puternic al lui Iacób.

17În loc de bronz, voi face să vină aur,

în loc de aur, voi face să vină fier,

în loc de lemne, bronz,

în loc de pietre, fier;

voi pune ca supraveghetor al tău pacea

și ca suveran al tău, dreptatea.

18Nu se va mai auzi de violență în țara ta,

de devastare și ruină între hotarele tale,

ci vei numi zidurile tale „mântuire”

și porțile tale, „laudă”.

19Nu va mai trebui să fie soarele lumină

pentru tine în timpul zilei,

nici strălucirea lunii să te lumineze.

Domnul va fi lumina ta veșnică,

Dumnezeul tău, splendoarea ta.

20Soarele tău nu va mai apune,

nici luna ta nu se va mai retrage,

pentru că Domnul va fi lumina ta veșnică

și zilele mâhnirii tale se vor sfârși.

21Poporul tău, toți vor fi drepți;

vor stăpâni pământul

pentru totdeauna.

Vlăstarul pe care l-am plantat

– lucrarea mâinii mele –

va fi spre glorificarea.

22Cel mai mic va deveni o mie

și cel mai neînsemnat, un neam numeros.

Eu, Domnul, voi grăbi

[acestea] la timpul lor.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help