Marcu 4 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020（VBRC2020）

Parabola semănătorului(Mt 13,1-23; Lc 8,4-15)

1A început din nou să învețe de-a lungul mării și s-a adunat în jurul lui o mulțime așa de mare, încât el, urcându-se, s-a așezat în barcă, pe mare. Și toată mulțimea era lângă mare, pe uscat.

2El îi învăța multe în parabole. Și le spunea în învățătura lui:

3„Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene!

4Și, în timp ce semăna, a căzut de-a lungul drumului. Au venit păsările cerului și au mâncat-o.

5O altă a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc.

6Iar când soarele a răsărit, s-a veștejit și, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat.

7O altă a căzut între spini. Spinii au crescut și au înăbușit-o și nu a dat rod.

8Iar alta a căzut în pământ bun și a dat rod. A încolțit, a crescut și a adus: una – treizeci, alta – șaizeci, alta – o sută”.

9Și a zis: „Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!”.

10Când a rămas singur, cei din jurul lui, împreună cu cei doisprezece, l-au întrebat despre parabole,

11iar el le-a spus: „Vouă vă este dat misterul împărăției lui Dumnezeu; celor din afară toate li se spun în parabole,

12pentru ca

«de privit să privească, dar să nu vadă, de ascultat să asculte, dar să nu înțeleagă; ca nu cumva să se întoarcă și să li se ierte»”.

13Apoi le-a spus: „Nu înțelegeți această parabolă? Cum veți înțelege atunci toate parabolele?

14Semănătorul seamănă cuvântul.

15Aceștia sunt cei care sunt de-a lungul drumului unde se seamănă cuvântul: când îl ascultă, vine imediat Satana și ia cuvântul semănat în ei.

16Cei semănați pe loc pietros sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie,

17dar nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici. Dacă vine o suferință sau o persecuție din cauza cuvântului, se scandalizează îndată.

18Alții sunt cei semănați între spini. Aceștia sunt cei care au ascultat cuvântul,

19dar grijile acestei lumi, amăgirea bogățiilor și celelalte pofte intră și înăbușă cuvântul și rămâne fără rod.

20Apoi sunt cei care sunt semănați în pământ bun. Aceștia ascultă cuvântul, îl primesc și aduc rod: unul – treizeci, altul – șaizeci, altul – o sută”.

Parabola candelei(Lc 8,16-18)

21Și le-a spus: „Oare se aduce o candelă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă pe candelabru?

22Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit și nimic nu este secret care să nu vină la lumină.

23Dacă cineva are urechi pentru a asculta, să asculte!”.

24Apoi le-a spus: „Fiți atenți ce auziți: cu măsura cu care măsurați vi se va măsura și vi se va da în plus.

25Căci celui care are i se va da, iar celui care nu are i se va lua și ceea ce are”.

Parabola seminței care crește

26Și spunea: „Așa este împărăția lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânța în pământ

27și fie că doarme, fie că se scoală, noaptea și ziua, sămânța răsare și crește, nici el nu știe cum.

28Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic.

29Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera, pentru că a venit timpul secerișului”.

Parabola grăuntelui de muștar(Mt 13,31-35; Lc 13,18-19)

30Apoi le-a spus: „Cu ce să asemănăm împărăția lui Dumnezeu sau prin ce parabolă să o reprezentăm?

31Este ca un grăunte de muștar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ,

32dar, după ce a fost semănat, crește și devine mai mare decât toate legumele și face ramuri mari așa încât păsările cerului pot locui la umbra lui”.

33Și cu multe astfel de parabole le vestea cuvântul după cum puteau să asculte.

34Nu le vorbea fără parabole, dar explica totul discipolilor săi aparte.

Liniștirea furtunii(Mt 8,23-27; Lc 8,22-25)

35În aceeași zi, după ce s-a înserat, le-a spus: „Să trecem pe țărmul!”.

36Și, părăsind mulțimea, l-au luat așa cum era în barcă. Erau și alte bărci cu el.

37Și a fost o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse.

38El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit și i-au spus: „Învățătorule, nu-ți pasă că pierim?”.

39Ridicându-se, a mustrat vântul și a spus mării: „Potolește-te! Taci!”. Și vântul s-a calmat și s-a făcut liniște mare.

40Atunci le-a spus: „De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?”.

41Dar ei au fost cuprinși de teamă mare și spuneau unii către alții: „Cine este, oare, acesta, că și vântul și marea îl ascultă?”.