Ben Sirah INTRODUCERE - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020（VBRC2020）
INTRODUCERETitlul și autorul.Codicele grecești numesc cartea Înțelepciunea lui Siráh sau Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Siráh. Traducerea latină are, în schimb, Ecclesiasticus liber, titlu cu care este și acum deseori citată. Autorii moderni preferă denumirea ebraică, Cartea lui Ben Siráh. Scrierea este primul caz al unei „cărți semnate” din Biblie. Numele autorului, Isus, este cunoscut din epilog (Sir 50,27) și din prologul traducătorului grec, care se prezintă drept nepotul său. Autorul este din Ierusalím, un om cult și deschis spre lume, probabil un maestru care învață într-o școală adevărată și proprie, pe care o numește bêṯ-miḏraš (= „casa cercetării”).Data compunerii cărții trebuie plasată în cursul secolului al II-lea î.C.Până în 1896, Cartea lui Ben Siráhera cunoscută numai prin intermediul textului grec. Existau două forme textuale diferite: prima, mai scurtă, este cea mai folosită în traducerile moderne; a doua, mai lungă, a stat la baza traducerii vechi latine. Aceasta nu este opera sfântului Ieroním, ci o versiune mai veche din jurul secolului al II-lea î.C., care a intrat în Vulgata începând cu secolul al cincilea. Textul grec scurt pare a fi traducerea originală a lucrării lui Ben Siráh. În 1896, au fost descoperite la Caíro patru manuscrise care conțin fragmente lungi din textul ebraic al cărții.Ulterior, alte descoperiri au restituit 1.098 de versete din textul ebraic, dintr-un total de 1.616 versete. Se pare că și textul ebraic exista în două forme, una mai lungă decât cealaltă. Traducerea siriacă, numită Peșítta, făcută foarte probabil după originalul ebraic la începutul secolului al IV-lea, a fost revizuită de un creștin spre sfârșitul aceluiași secol. O altă problemă complicată legată de Ben Siráh este numerotarea diferită a capitolelor și a versetelor, notată de-a lungul traducerii.Pe lângă problema textuală complexă, lipsind orice decizie cu privire la canonicitatea cărții, se pare că Biserica Catolică ia în considerație ca fiind inspirat textul lung grec al lui Ben Siráh. Traducerea de față este făcută după ediția critică a textului grec lung îngrijit de J. Ziegler în 1980, lucru marcat în traducerea de față, în cursiv.Teologia.Înțelepciunea, teama de Dumnezeu și legea constituie tema de fond a cărții. Discursul înțelepciunii (Sir 24) constituie cheia de lectură a întregii teologii a lui Ben Siráh: înțelepciunea reia toată revelația, adică acțiunea lui Dumnezeu în creație și în istorie. Legea dată lui Moise este prezentată ca expresia desăvârșită a înțelepciunii lui Dumnezeu. Teama de Dumnezeu, în Ben Siráh, este teocentrică și creează optimismul răspunsului de iubire către Domnul (Sir 2,15-16); nu este numai un antidot împotriva comportamentului arogant, ci un stil exigent și corect de viață. Ben Siráh explică modul cum teama de Dumnezeu este rădăcina, începutul, plinătatea și cununa înțelepciunii. Înțelepciunea nu rămâne numai o problemă universală, ci intră în istoria unui popor, se identifică cu legea proclamată de Moise (Sir 24,23-24; cf. Bar 4,1). În sfârșit, înțelepciunea nu se dobândește decât prin revelație (Sir 1,1), este dăruită celui care meditează poruncile (Sir 1,26; 6,37) și, trăind în teama de Dumnzeu și grija față de aproapele (Sir 7,12), participă la ordinea sapiențială care guvernează lumea.Libertatea umană este afirmată pentru prima dată în mod explicit în Vechiul Testamentîn Sir 15,11-20. Ben Siráhdepășește afirmațiile din Deuteronóm, afirmând că Dumnezeu creatorul îl lasă pe om „în voia propriei voințe” (Sir 15,14), voința liberă care poate să decidă binele sau răul. Se ajunge la un fel de reciprocitate: Dumnezeu nu impune inițiativa lui; omul are spațiul nu numai psihologic, ci și ontologic pentru un răspuns autentic. În felul acesta, este afirmată responsabilitatea morală a omului, în interiorul căreia apar temele păcatului și convertirii. Înțeleptul dă probă de sine în raporturile familiale cu soția, fiii, fiicele și, mai ales, cu părinții, dar se vede și în raporturile sociale cu cei puternici și cu cei săraci, cu prietenii și cu dușmanii, la muncă și în folosirea cuvintelor și a înțelepciunii (Sir 36,24).Răsplata și pedeapsa se întâlnesc numai în această viață. Pentru cel drept, există o serie de binecuvântări: o viață lungă, sănătate, căsătorie reușită, fericire, fii, un nume bun și o amintire îndelungată. Prosperitatea păcătosului este temporară. Moartea are, înainte de toate, valoare morală, întrucât revelează și modifică tot ceea ce precede moartea însăși (Sir 1,11). Cu privire la perspectiva unei vieți suprapământești, aceasta este exclusă în originalul ebraic; traducerea greacă a textelor din Sir 7,17; 48,11, influențată probabil de Cartea lui Daniél (cf. Dan 12,1-2) și de așteptarea escatologică ulterioară revoltei Macabéilor, pare să facă aluzie la o retribuție dincolo de moarte.Cât privește speranțele mesianice, se pare că unica expresie se găsește în Sir 36,1-22, unde mesianismul apare doar pământesc și fără Mesia. Alte două texte subliniază rolul preoției (Sir 45,15) pentru a da continuitate promisiunilor făcute lui Davíd (Sir 45,15). Ben Siráhvrea să recupereze sensul cultului adevărat. Atenția față de coerența vieții îl face pe Ben Siráh să denunțe „ofertele celor nelegiuiți”. Accentul este pus pe dreptatea socială și pe pomană.PROLOGUL TRADUCĂTORULUIMulte și mărețe ne-au fost date prin lege, prin profeți și prin celelalte care le-au urmat, pentru care este cuvenit să-l lăudăm pe Israél pentru învățătura și înțelepciunea și pentru că se cuvine ca nu numai cei care le citesc să ajungă la cunoaștere, dar ca iubitorii de învățătură să le fie de folos celor din afară prin cuvinte și prin scriere.Bunicul meu, Isus, dedicându-se mai mult citirii celor din lege, din profeți și din celelalte cărți ale părinților, prin care a dobândit o suficientă experiență, a fost îndemnat și el să scrie ceva referitor la învățătură și înțelepciune, pentru ca iubitorii de învățătură, devenind obișnuiți cu acestea, cu mult mai mult să poată progresa prin trăirea potrivit legii.Sunteți invitați, așadar, să faceți citirea acestora cu bunăvoință și atenție și să aveți îngăduință dacă, în ciuda străduinței, nu am putut traducerea unor expresii. Căci cele spunse în aceste în ebraică nu au aceeași forță când sunt transpuse într-o altă limbă. Dar nu numai acestea, ci și însăși legea, profeții și celelalte cărți, fiind spuse în lor, au un avantaj nu mic.În anul al treizeci și optulea al regelui Everghét, ajungând în Egipt și rămânând ceva timp și descoperind că exemplarul era de nu mică învățătură, am considerat că este foarte de folos să mă ofer cu grijă și silință să traduc această carte.Dăruind multă veghere și studiu în intervalul timp, am dus la capăt cartea pentru publicat pentru cei care, fiind în străinătate, doresc să fie iubitori de învățătură și, conformându-și obiceiurile, să trăiască potrivit legii.PROLOGUL AL DOILEA 1 Acest Isus era fiul lui Siráh, nepotul lui Isus, cu același nume ca al său. Acesta a fost în timpurile de după captivitatea și întoarcerea și imediat după toți profeții. Bunicul lui, Isus, după cum mărturisește și el, a fost printre evrei un bărbat sârguincios și foarte chibzuit. Acesta a adunat nu numai cugetările celorlalți oameni inteligenți care au fost înainte de el, ci a creat și el unele cugetări proprii, pline de inteligență și înțelepciune. 2 Așadar, cel dintâi Isus, lăsând destinată această carte în urma sa, a plecat dintre oameni; iar acest Siráh, primind-o și el, a lăsat-o din nou după el în familia fiului Isus. El, primind-o, a adunat toate într-un tratat armonios, adică înțelepciunea lui și cea a tatălui, dar este numită și cu numele bunicului, urmărind ca, în numele înțelepciunii de el, ascultătorul să aibă cu drag mai multă preocupare pentru această carte. 3 S-a ocupat de cuvintele priceperii, de enigme și parabole, de unele părți vechi de istorisiri iubite de Dumnezeu despre oamenii plăcuți lui Dumnezeu, de rugăciuni și de imnuri ale sale. Și încă de lucrările cu care Dumnezeu l-a învrednicit pe poporul său și de relele cu care i-a umplut pe dușmanii lor. Acest Isus a fost urmaș al lui Solomón, socotit cu nimic mai prejos decât acela referitor la înțelepciune și educație, fiind și numindu-se cu adevărat învățat.
