Esdra 8 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Lista celor întorși cu Ésdra

1Aceștia sunt capii părintești și genealogiile lor care au urcat cu mine în timpul domniei lui Artaxérxes, regele din Babilón.

2Dintre fiii lui Pinhás, Gherșóm; dintre fiii lui Itamár, Daniél; dintre fiii lui Davíd, Hatúș;

3dintre fiii lui Șecanía: dintre fiii lui Pareóș, Zaharía și, cu el, o sută cincizeci de bărbați înscriși în genealogii;

4dintre fiii lui Pahát-Moáb, Elioenái, fiul lui Zeraría, și, cu el, două sute de bărbați;

5dintre fiii lui Șecanía, fiul lui Iahaziél și, cu el, trei sute de bărbați;

6dintre fiii lui Adín, Ébed, fiul lui Ionatán, și, cu el, cincizeci de bărbați;

7dintre fiii lui Elám, Isaía, fiul Atalíei, și, cu el, șaptezeci de bărbați;

8dintre fiii lui Șefatía, Zebadía, fiul lui Micáél, și, cu el, optzeci de bărbați;

9dintre fiii lui Ióab, Obadía, fiul lui Iehiél, și, cu el, două sute optsprezece bărbați;

10dintre fiii lui Șelomít, fiul lui Iosífía, și, cu el, o sută șaizeci de bărbați;

11dintre fiii lui Bebái, Zaharía, fiul lui Bebái, și, cu el, douăzeci și opt de bărbați;

12dintre fiii lui Azgád, Iohanán, fiul lui Hacatán, și, cu el, o sută zece bărbați;

13dintre fiii lui Adónicám, cei din urmă, ale căror nume sunt acestea: Elifélet, Ieiél și Șemáia și, cu ei, șaizeci de bărbați;

14dintre fiii lui Bigvái, Utái și Zabúd și, cu ei, șaptezeci de bărbați.

Călătoria lui Ésdra la Ierusalím

15I-am adunat la râul care curge spre Ahavá și am fixat tabăra acolo timp de trei zile. Am căutat în popor și între preoți, dar nu am găsit dintre fiii lui Lévi.

16Atunci am trimis la Eliezér, Ariél, Șemáia, Elnatán, Iaríb, Elnatán, Natán, Zaharía și Meșulám, căpeteniile, și la Ioiaríb și Elnatán, oameni înțelepți,

17i-am trimis la căpetenia Ído, în localitatea Casifía, și am pus în gura lor ca să le spună lui Ído și fraților săi care erau dăruiți în localitatea Casifía să ne aducă slujitori pentru casa Dumnezeului nostru.

18Și au adus la noi – pentru că mâna binevoitoare a Dumnezeului nostru era peste noi – un om prudent dintre fiii lui Mahlí, fiul lui Lévi, fiul lui Israél, pe Șerebía cu fiii și frații săi: optsprezece;

19apoi, pe Hașabía și, cu el, pe Isaía, dintre fiii lui Merári, frații săi și fiii lor: douăzeci;

20și, dintre cei dăruiți pe care Davíd și căpeteniile îi puseseră în slujba levíților, două sute douăzeci de dăruiți, toți înregistrați după nume.

21Acolo, la râul Ahavá, am declarat un post ca să ne umilim înaintea Dumnezeului nostru și ca să căutăm calea cea dreaptă pentru noi, pentru fiii noștri și pentru bunurile noastre.

22Mi-a fost rușine să-i cer regelui armată și călăreți ca să ne ajute împotriva dușmanului pe cale, căci îi spusesem regelui: „Mâna Dumnezeului nostru este spre binele celor care îl caută, iar puterea și mânia lui sunt împotriva celui care îl abandonează”.

23Am postit și l-am căutat pe Dumnezeul nostru pentru aceasta, iar el ne-a ascultat.

24Am pus deoparte douăsprezece dintre căpeteniile preoților: pe Șerabía, pe Hașabía și zece dintre frații lor.

25Am cântărit pentru ei argintul, aurul și obiectele dăruite pentru casa Dumnezeului nostru, cele pe care le-au dat regele, consilierii și căpeteniile lui și tot Israélul care se afla.

26Am cântărit în mâna lor șase sute cincizeci de talánți de argint, obiecte de argint de o sută de talánți și o sută de talánți de aur;

27douăzeci de cupe de aur de o mie de daríci

și două vase de bronz strălucitor și frumos, tot atât de valoros ca aurul.

28Apoi le-am zis: „Voi sunteți consacrați Domnului și obiectele sunt consacrate; aurul și argintul sunt dăruite Domnului Dumnezeului părinților voștri.

29Fiți atenți și păziți-le până când le veți cântări înaintea căpeteniilor preoților și ale levíților, capilor părintești ai lui Israél la Ierusalím, în camerele casei Domnului!”.

30Preoții și levíții au luat greutatea argintului, a aurului și a obiectelor ca să le ducă la Ierusalím, în casa Dumnezeului nostru.

31Am plecat de la râul Ahavá ca să mergem la Ierusalím în a douăsprezecea a lunii întâi. Mâna Dumnezeului nostru a fost peste noi și ne-a scăpat de mâna dușmanului și a celui care ne pândea pe drum.

32Am ajuns la Ierusalím și am stat acolo timp de trei zile.

33În a patra zi, am cântărit argintul, aurul și obiectele în casa Dumnezeului nostru în mâna lui Meremót, fiul lui Uría, preotul. Cu el era Eleazár, fiul lui Pinhás, și împreună cu ei Iozabád, fiul lui Iósue, și Noadía, fiul lui Binúi, levíții.

34Fiind toate după număr și greutate, au fost puse în scris în acel moment toate cantitățile.

35Cei care au venit din captivitate, cei deportați, au adus ca arderi de tot Dumnezeului lui Israél doisprezece viței pentru tot Israélul, nouăzeci și șase de berbeci, șaptezeci și șapte de miei și doisprezece țapi ca pentru păcat, toate ca arderi pentru Domnul.

36Au dat decretele regelui satrapilor și guvernatorilor de dincoace de Râu, iar ei au sprijinit poporul și casa lui Dumnezeu.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help