1Le-a dat succes în lucrările lor prin mâna unui profet sfânt.
2Au străbătut pustiul de nelocuit
și au fixat corturi în locuri inaccesibile.
3Au rezistat în lupte
și s-au apărat de dușmani.
4Au însetat și te-au invocat,
iar tu le-ai dat apă dintr-o stâncă abruptă,
remediu pentru sete, dintr-o piatră dură.
5Căci prin ceea ce dușmanii lor
au fost pedepsiți,
prin acelea ei au beneficiat
când erau în imposibilitate.
6În locul izvorului unui râu neîntrerupt,
tulburat de sânge murdar,
7ca pedeapsă pentru decretul
de ucidere a copiilor,
lor le-ai dat, pe neașteptate,
apă în abundență,
8arătându-le, prin setea de atunci,
cum i-ai pedepsit pe adversari.
9Când au fost puși la încercare,
deși instruiți cu milă, au cunoscut
cum au fost chinuiți cei nelegiuiți,
judecați cu mânie.
10Căci pe aceștia i-ai încercat
ca un tată care atrage atenția,
iar pe ceilalți i-ai căutat
ca un rege sever care condamnă.
11Și cei de departe, și cei de aproape,
la fel au fost necăjiți.
12I-a cuprins o dublă tistețe
și geamăt al amintirii celor trecute.
13Dar când au auzit
că prin aceleași pedepse ei au beneficiat,
l-au recunoscut pe Domnul.
14Cel pe care mai înainte
l-au îndepărtat aruncându-l
și au vorbit batjocorindu-l,
la sfârșitul lucrurilor s-au mirat,
[suferind] de sete nu la fel
precum cei drepți.
Pedeapsa cu măsură a egipténilor15Pentru gândurile tâmpite
ale nelegiuirii lor prin care, înșelându-se,
au adus cult târâtoarelor necuvântătoare
și sărmanelor bestii,
ai trimis asupra lor
o mulțime de animale necuvântătoare
ca pedeapsă.
16Ca să știe că prin ceea ce a păcătuit,
prin aceea omul este pedepsit.
17Căci nu era în imposibilitate
pentru mâna ta atotputernică
și care a creat lumea din materie fără formă
să trimită asupra lor
o mulțime de urși sau de lei înfricoșători
18sau fiare nou create, necunoscute,
pline de furie,
sau cele care revarsă
aburii răsuflării înfocate
sau care împrăștie un fum infect
sau care scapără din ochi scântei teribile.
19Acestea puteau să-i distrugă
nu numai cu mușcătura,
ci să-i nimicească
și cu privirea înfricoșătoare.
20Dar, în afară de acestea,
ei ar fi putut să cadă la o singură suflare,
urmăriți de dreptate și zdrobiți
de duhul puterii tale,
tu însă ai stabilit pentru toate o măsură,
un număr și o greutate.
Motivele pedepsei cu măsură21Căci puterea ta cea mare
îți este mereu prezentă
și cine ar putea să stea
înaintea puterii brațului tău?
22Căci întregul univers este înaintea ta
ca un fir de praf pe balanță
și ca o picătură de rouă
care cade dimineața pe pământ.
23Tu te înduri de toate,
pentru că toate le poți,
treci cu vederea peste
păcatele oamenilor, spre convertire.
24Tu iubești toate cele care sunt
și nu disprețuiești nimic
din ceea ce ai făcut;
căci dacă ai fi urât ceva, l-ai fi format?
25Cum ar putea să rămână,
dacă tu nu ai vrea,
sau să se păstreze
ceea ce nu este chemat de tine?
26Tu cruți toate, căci ale tale sunt,
stăpâne, iubitorule al vieții!
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.