1 Regi 11 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Păcatul lui Solomón

1Regele Solomón a iubit multe femei străine pe lângă fiica lui Faraón: din Moáb, din Amón, din Edóm, Sidòniéne și hetée,

2care erau din neamurile despre care Domnul le zisese fiilor lui Israél: „Să nu intrați la ele și nici ele să nu intre la voi, ca să nu vă plece inimile spre dumnezeii lor!”. De ele s-a alipit Solomón din iubire.

3A avut de soții șapte sute de principese și trei sute de concubine, iar soțiile lui i-au corupt inima.

4Când a îmbătrânit Solomón, soțiile i-au înclinat inima spre alți dumnezei. Inima nu i-a fost întru totul cu Domnul Dumnezeul său, așa cum fusese inima lui Davíd, tatăl său.

5Solomón s-a dus după Astárte, zeița Sidòniénilor, și după Milcóm, zeul abominábil al celor din Amón.

6Solomón a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului și nu l-a urmat întru totul pe Domnul ca Davíd, tatăl său.

7Atunci, Solomón a zidit pe muntele din fața Ierusalímului o înălțime pentru Chemóș, zeul abominábil al celor din Moáb, și pentru Móloc, zeul abominábil al fiilor lui Amón.

8Așa a făcut pentru toate soțiile lui străine care aduceau tămâie și jertfe dumnezeilor lor.

9Domnul s-a mâniat pe Solomón, pentru că își abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israél, care i se arătase de două ori

10și îi poruncise să nu meargă după alți dumnezei. Însă n-a păzit porunca Domnului.

11Domnul i-a zis lui Solomón: „Fiindcă ai făcut așa și n-ai păzit alianța mea și hotărârile pe care ți le-am poruncit, voi smulge de la tine domnia și o voi da slujitorului tău.

12Dar nu o voi face în zilele tale, de dragul lui Davíd, tatăl tău, ci din mâna fiului tău o voi smulge.

13Însă nu voi smulge toată domnia, ci voi da un trib fiului tău, de dragul lui Davíd, slujitorul meu, și de dragul Ierusalímului, pe care l-am ales.

Dușmanii exteriori ai lui Solomón

14Domnul a ridicat un adversar lui Solomón: pe Hadád din Edóm. El era din descendența regelui din Edóm.

15Când Davíd era în Edóm, Ióab, căpetenia armatei, atunci când a urcat să-i îngroape pe cei uciși, i-a omorât pe toți cei de parte bărbătească din Edóm.

16Șase luni au stat acolo Ióab și tot Israélul, până când i-a nimicit pe toți cei de parte bărbătească din Edóm.

17Atunci, Hadád a fugit cu niște oameni din Edóm, slujitori ai tatălui său, și au mers în Egipt. Hadád era încă un copil mic.

18Au plecat din Madián, s-au dus la Parán, au luat cu ei niște oameni din Parán și au ajuns în Egipt la Faraón, regele Egiptului, care le-a dat casă și hrană; de asemenea, le-a dat și pământ.

19Hadád a aflat mult har în ochii lui Faraón. El i-a dat-o de soție pe sora soției sale, sora lui Táfnes, regina.

20Sora lui Táfnes i-a născut un fiu, pe Ghenúbat. Táfnes l-a crescut în casa lui Faraón și Ghenúbat a fost în casa lui Faraón în mijlocul fiilor lui Faraón.

21Hadád a auzit în Egipt că Davíd a adormit cu părinții lui și că Ióab, căpetenia armatei, a murit. Hadád i-a zis lui Faraón: „Dă-mi drumul ca să merg în țara mea!”.

22Faraón i-a zis: „Ce-ți lipsește la mine căci, iată, cauți să mergi în țara ta?”. El a răspuns: „Nimic, dar dă-mi drumul să merg!”.

23Dumnezeu a ridicat un adversar lui: pe Rezón, fiul lui Eliadá, care fugise de la stăpânul său Hadàdézer, regele din Țobá.

24A adunat niște oameni cu el și a devenit capul cetei când i-a ucis Davíd. Iar ei au mers la Damásc, au locuit acolo și au domnit peste Damásc.

25A fost adversar al lui Israél în toate zilele lui Solomón, pe lângă răul pe care l-a făcut Hadád: îl ura pe Israél și a fost rege în Arám.

Revolta lui Ieroboám

26Ieroboám, fiul lui Nebát din Efraím, din Țeréda, slujitor al lui Solomón – numele mamei lui era Țerúa, o femeie văduvă – și-a ridicat mâna împotriva regelui.

27Iată cum și-a ridicat mâna împotriva regelui!

Solomón construia Mílo și închidea crăpătura din cetatea lui Davíd, tatăl său.

28Ieroboám era un om puternic și viteaz. Solomón a văzut că tânărul era muncitor și l-a pus peste toată lucrarea casei lui Iosíf.

29În acel timp, Ieroboám a ieșit din Ierusalím și l-a întâlnit pe drum pe Ahía, profetul din Șílo, care era îmbrăcat cu o mantie nouă. Erau numai ei amândoi pe câmp.

30Ahía a apucat haina nouă pe care o avea pe el și a rupt-o în douăsprezece bucăți.

31I-a zis lui Ieroboám: „Ia-ți zece bucăți! Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israél: «Iată, voi smulge domnia din mâna lui Solomón și ție îți voi da zece triburi.

32Dar un trib va fi al lui, de dragul slujitorului meu Davíd și de dragul Ierusalímului, cetatea pe care am ales-o dintre toate triburile lui Israél.

33Deoarece m-au părăsit și s-au închinat înaintea Astártei, zeița celor din Sidón, înaintea lui Chemóș, dumnezeul din Moáb, și înaintea lui Milcóm, dumnezeul fiilor lui Amón, și deoarece nu au umblat pe căile mele făcând ce este drept înaintea mea și hotărârile și legile mele cum a făcut Davíd, tatăl lui.

34Dar nu voi lua toată domnia din mâna lui, căci l-am pus căpetenie în toate zilele vieții lui, de dragul slujitorului meu Davíd, pe care l-am ales și care a păzit poruncile și hotărârile mele.

35Dar voi lua domnia din mâna fiului său și ție îți voi da zece triburi.

36Fiului său îi voi da un trib ca să fie candela lui Davíd, slujitorul meu, în toate zilele înaintea mea la Ierusalím, cetatea pe care am ales-o pentru mine ca să pun acolo numele meu.

37Pe tine te voi lua, vei domni peste tot ce-ți va dori sufletul și vei fi rege peste Israél.

38Dacă vei asculta tot ce-ți voi porunci, dacă vei umbla pe căile mele făcând ceea ce este drept în ochii mei și păzind hotărârile și poruncile mele cum a făcut Davíd, slujitorul meu, voi fi cu tine și-ți voi construi o casă trainică, așa cum i-am construit lui Davíd, iar ție îți voi da Israélul.

39Voi umili prin aceasta descendența lui Davíd, dar nu pentru totdeauna»”.

40Solomón a căutat să-l omoare pe Ieroboám. Dar Ieroboám s-a ridicat și a fugit în Egipt, la Șișác, regele Egiptului. A locuit în Egipt până la moartea lui Solomón.

Concluzia domniei lui Solomón

41Celelalte fapte ale lui Solomón, tot ce a făcut el și înțelepciunea lui nu sunt oare scrise în Cartea Faptelor lui Solomón?

42Zilele în care Solomón a fost rege la Ierusalím peste tot Israélul au fost de patruzeci de ani.

43Solomón a adormit cu părinții lui și a fost îngropat în cetatea lui Davíd, tatăl său. Iar în locul lui a fost rege Roboám, fiul său.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help