Exodul 10 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

A opta plagă: lăcustele

1Domnul i-a zis lui Moise: „Mergi la Faraón, căci eu le-am împietrit inima lui și inima slujitorilor lui, ca să pun aceste semne ale mele în mijlocul lor,

2ca să povestești în auzul fiului tău și fiului fiului tău cum m-am purtat cu egipténii și ce semne am pus în mijlocul lor! Și veți cunoaște că eu sunt Domnul”.

3Moise și Aaròn s-au dus la Faraón și i-au zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul evreilor: «Până când să refuzi să te umilești înaintea mea? Lasă poporul meu ca să-mi slujească!

4Căci dacă refuzi să lași poporul meu, iată, eu voi aduce mâine lăcuste în hotarele tale!

5Ele vor acoperi suprafața pământului, încât nu se va mai putea vedea pământul; vor mânca ce a scăpat nevătămat, ce a rămas în urma grindinii, vor devora toți copacii voștri care cresc pe câmpii

6și vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi și casele tuturor egipténilor. Așa ceva n-au văzut nici părinții tăi și nici părinții părinților tăi de când sunt ei pe pământ până în ziua de astăzi»”. s-a întors și a ieșit de la Faraón.

7Slujitorii lui Faraón i-au zis: „Până când are să fie acesta o cursă pentru noi? Lasă oamenii aceștia și să-i slujească Domnului Dumnezeului lor! Încă nu recunoști că Egiptul este ruinat?”.

8I-au întors pe Moise și Aaròn la Faraón și el le-a zis: „Mergeți și slujiți Domnului Dumnezeului vostru! Dar cine sunt cei care vor merge?”.

9Moise a zis: „Vom merge cu tinerii și cu bătrânii noștri, cu fiii și fiicele noastre, cu turmele și cirezile noastre vom merge; căci pentru noi este sărbătoare a Domnului”.

10El le-a zis: „Așa să fie Domnul cu voi după cum vă voi lăsa pe voi și pe copiii voștri! Vedeți însă că este rău ce aveți de gând să faceți!

11Nu, așa nu! Mergeți deci voi, bărbații, și slujiți Domnului, pentru că voi asta căutați!”. Și i-au alungat dinaintea lui Faraón.

12Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna peste țara Egiptului, ca să vină lăcustele! Să vină peste țara Egiptului și să mănânce toată iarba pământului și tot ce a mai lăsat grindina!”.

13Moise și-a întins toiagul peste țara Egiptului și Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste țară toată ziua aceea și toată noaptea. Când s-a făcut dimineață, vântul dinspre răsărit a adus lăcustele.

14Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s-au așezat în toate ținuturile Egiptului; și erau atât de multe lăcuste, cum nu mai fuseseră înainte și nici nu vor mai fi după. Niciodată nu fuseseră atât de multe lăcuste ca atunci și nici nu vor mai fi vreodată asemenea.

15Au acoperit fața întregii țări și țara s-a întunecat; au mâncat toată iarba din țară și tot rodul pomilor pe care îl lăsase grindina; n-a rămas nimic verde pe copaci, nici în iarba câmpului, în toată țara Egiptului.

16Faraón s-a grăbit să-i cheme pe Moise și pe Aaròn și le-a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru și împotriva voastră.

17Acum, iartă-mi, te rog, păcatul și de data aceasta și rugați-l pe Domnul Dumnezeul vostru; numai să îndepărteze de la mine această moarte”.

18[Moise] a ieșit de la Faraón și s-a rugat Domnului.

19Domnul a întors un vânt dinspre mare foarte puternic, care a luat lăcustele și le-a aruncat în Marea Roșie. N-a mai rămas nicio lăcustă în toate hotarele Egiptului.

20Domnul a împietrit inima lui Faraón și acesta nu i-a lăsat pe fiii lui Israél.

A noua plagă: întunericul

21Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer și va fi întuneric peste țara Egiptului, un întuneric să-l pipăi cu mâna!”.

22Moise și-a întins mâna spre cer și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului timp de trei zile.

23Nu se vedea om cu om și nimeni nu s-a ridicat din locul lui timp de trei zile. Dar la toți fiii lui Israél era lumină în locuințele lor.

24Faraón l-a chemat pe Moise și a zis: „Mergeți și slujiți Domnului! Numai turmele și cirezile voastre să rămână; copiii voștri vor putea merge și ei împreună cu voi”.

25Moise a zis: „Chiar dacă tu vei pune în mâinile noastre jertfele și arderile de tot pe care le vom face pentru Domnul Dumnezeul nostru,

26turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi; nicio copită nu va rămâne, căci din ele vom aduce jertfă Domnului Dumnezeului nostru. Iar noi nu știm ce vom jertfi Domnului până nu vom ajunge acolo”.

27Domnul a împietrit inima lui Faraón și el n-a vrut să-i lase.

28Faraón i-a zis: „Pleacă de la mine! Ai grijă să nu-mi mai vezi fața, căci în ziua în care vei vedea fața mea, vei muri”.

29Moise a zis: „Așa cum ai spus, nu voi mai vedea fața ta”.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help