1Cuvântul Domnului a fost către mine:
2„Ce aveți de spuneți acest proverb pe pământul lui Israél:
«Părinții au mâncat aguridă,
și dinții fiilor s-au strepezit»?
3Viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – nu veți mai pronunța proverbul acesta în Israél!
4Iată, toate sufletele sunt ale mele: cum este sufletul tatălui, așa este și sufletul fiului pentru mine! Sufletul care păcătuiește, acela va muri.
5Omul care este drept și face judecată și dreptate,
6care nu mănâncă pe munți și nu-și ridică ochii spre idolii casei lui Israél, care nu o întinează pe soția aproapelui său și nu se apropie de o femeie în timpul ciclului ei,
7omul care nu oprimă, care dă înapoi datornicului garanția, care nu comite jaf, care dă pâinea lui celui flămând și îl acoperă cu haină pe cel gol,
8care nu dă împrumut cu camătă și nici nu ia dobândă, care-și trage mâna înapoi de la nedreptate, care face judecată după adevăr între om și om,
9care umblă în hotărârile mele și păzește judecățile mele ca să le împlinească în adevăr, el este drept și va trăi – oracolul Domnului Dumnezeu.
10Dacă dă naștere unui fiu violent, care varsă sânge și face împotriva fratelui una dintre acestea
11și săvârșește toate aceste lucruri – adică: mănâncă pe munți, o întinează pe soția aproapelui său,
12îi oprimă pe cel nevoiaș și pe cel sărac, comite jafuri, nu dă înapoi garanția și își ridică ochii spre idoli, săvârșind un lucru abominábil,
13împrumută cu camătă și ia dobândă –, oare poate să trăiască? Nu va trăi, și cel care face toate aceste lucruri abominábile va muri și sângele lui va fi asupra lui.
14Dar dacă dă naștere unui fiu care vede toate păcatele pe care le face tatăl său, le vede, dar nu face ca ele,
15dacă nu mănâncă pe munți, nu-și ridică ochii spre idolii casei lui Israél, nu o întinează pe soția aproapelui său,
16nu oprimă, nu ia garanție, nu comite jaf, ci își dă pâinea celui flămând și-l acoperă cu haină pe cel gol,
17își trage mâna înapoi de la cel nevoiaș neluând camătă și dobândă, împlinește judecățile mele și umblă în hotărârile mele, el nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său, ci va trăi.
18Dar tatăl său, care a oprimat, a comis jaf împotriva fratelui său și care a făcut în mijlocul poporului ceea ce nu este bine, el va muri în nelegiuirea lui.
19Dar voi ziceți: «De ce nu poartă fiul nelegiuirea tatălui?»; însă fiul care face judecată și dreptate, păzește toate hotărârile mele și le împlinește, el va trăi.
20Sufletul care păcătuiește, el va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui și nici tatăl nu va purta nelegiuirea fiului; dreptatea va fi asupra celui drept, iar răutatea va fi asupra celui rău.
21Dar cel rău care se întoarce de la păcatele pe care le-a săvârșit și păzește toate hotărârile mele, face judecată și dreptate, va trăi și nu va muri.
22Niciuna dintre răutățile pe care le-a făcut nu-i vor fi amintite, ci în dreptatea pe care o face va trăi.
23Doresc eu moartea celui rău? – oracolul Domnului. Oare nu să se întoarcă de la calea lui și să trăiască?
24Dar dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui și săvârșește nedreptate, dacă face după toate lucrurile abominábile pe care le face cel rău, va trăi? Toată dreptatea lui pe care a făcut-o nu va mai fi amintită din cauza sacrilegiului pe care l-a comis: pentru păcatele pe care le-a comis, pentru ele va muri.
25Voi ziceți: «Calea Domnului nu este dreaptă». Ascultați, voi, casă a lui Israél: oare calea mea nu este dreaptă? Sau poate căile voastre nu sunt drepte.
26Dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui, săvârșește nedreptate și moare din cauza ei, el moare din cauza nedreptății pe care o săvârșește.
27Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a comis-o și face dreptate și judecată, acela își va face sufletul să trăiască.
28Pentru că a văzut și s-a întors de la răutatea pe care a comis-o, el va trăi și nu va muri.
29Casa lui Israél zice: «Calea Domnului nu este dreaptă». Oare calea mea nu este dreaptă, casă a lui Israél? Sau poate căile voastre nu sunt drepte.
30De aceea, vă voi judeca pe fiecare după calea lui – oracolul Domnului Dumnezeu. Întoarceți-vă de la toate răutățile voastre și nelegiuirea nu va fi pentru voi o capcană!
31Aruncați de la voi toate răutățile pe care le-ați săvârșit, faceți-vă o inimă nouă și un duh nou! De ce să muriți voi, casă a lui Israél?
32Căci eu nu doresc moartea celui muritor – oracolul Domnului Dumnezeu. Întoarceți-vă și veți trăi!”.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.