Evrei 8 - Romanian Cornilescu literal translation 1931(VDCL)

Isus și noul legământ

1Iar ca vârf la cele ce zicem: noi avem un astfel de mare preot, careEf. 1.20. Col. 3.1. Cap. 1.3; 10.12; 12.2. s‐a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măreției în ceruri,

2ca slujitor al locurilor sfinteCap. 9–8, 12, 24. și al cortuluiCap. 9.11. adevărat pe care l‐a înfipt Domnul, nu omul.

3Căci orice mare preotCap. 5.1. este pus ca să aducă daruri și jertfe; de aceea eraEf. 5.2. Cap. 9.14. de neapărată trebuință ca și acest mare preot să fi avut ceva ce să aducă.

4Deci dacă ar fi pe pământ, nici n‐ar fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile potrivit legii,

5care slujesc unei închipuituri și unei umbreCol. 2.17. Cap. 9.23; 10.1. a celor cerești, după cum a fost înștiințat Moise de Dumnezeu, când avea să facă cortul; căci: VeziEx. 25.40; 26.30; 27.8. Num. 8.4. Fapte. 7.41., zice, să faci toate potrivit pildei ce ți‐a fost arătată pe munte.

6Acum însă Hristos a dobândit2 Cor. 3.6, 8, 9. Cap. 7.22. o slujbă cu atât mai deosebită cu cât este și mijlocitor al unui legământ mai bun, care este legiuit pe temeiul unor făgăduințe mai bune.

Pieirea vechiului legământ

7CăciCap. 7.11, 18. dacă cel dintâi legământ ar fi fost desăvârșit, nu s‐ar fi căutat loc pentru un al doilea.

8Căci mustrându‐i zice: IatăIer. 31.31‐34. vin zile, zice Domnul, și voi săvârși un nou legământ pentru casa lui Israel și pentru casa lui Iuda;

9nu după legământul pe care l‐am făcut cu părinții lor în ziua când i‐am apucat de mână ca să‐i scot din țara Egiptului, pentru că n‐au stăruit în legământul meu și mie nu mi‐a păsat de ei, zice Domnul.

10Pentru că acestaCap. 10.16. este legământul pe care‐l voi încheia cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile mele în gândul lor și le voi scrie și pe inima lor șiZah. 8.8. le voi fi Dumnezeu și ei îmi vor fi popor.

11Și nuIs. 54.13. In. 6.45. 1 In. 2.27. vor mai învăța fiecare pe concetățeanul său și fiecare pe fratele său zicând: Cunoaște pe Domnul! pentru că toți mă vor cunoaște de la mic până la mare dintre ei.

12Pentru că voi fi milostiv cu nedreptățile lor șiRom. 11.27. Cap. 10.17. nu‐mi voi mai aduce deloc aminte de păcatele lor și de fărădelegile lor.

13Prin aceea că zice2 Cor. 5.17. un „Nou legământ”, a învechit pe cel dintâi; iar ce este învechit și îmbătrânit este aproape de pieire.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help