1Și a fost așa: în anul al patrulea al lui Dariu împăratul, cuvântul Domnului a fost către Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, adică în luna Chisleu,
2când cei din Betel trimiseseră pe Șarețer și pe Reghem‐Melec și pe oamenii lui să facă cerere Domnului
3și să vorbeascăDeut. 17.9, 10, 11; 33.10. Mal. 2.7. preoților care erau în casa Domnului oștirilor și prorocilor, zicând: Să plâng oare în luna aIer. 52.12. Cap. 8.19. cincea, despărțindu‐mă cum am făcut de atâția ani?
4Atunci cuvântul Domnului oștirilor a fost către mine, zicând:
5Vorbește către tot poporul țării și către preoți, zicând: Când ați postitIs. 58.5. și ați bocit în luna a cincea și în luna a șapteaIer. 41.1. Cap. 8.19. în aceștiCap. 1.12. șaptezeci de ani, oare cu adevărat pentru mineRom. 14.6., chiar pentru mine ați postit?
6Și când ați mâncat și când ați băut, oare nu erați voi cei ce mâncau și beau?
7Oare nu acestea sunt cuvintele pe care le‐a strigat Domnul prin prorocii de mai înainte, când Ierusalimul era locuit în pace și cetățile sale din jurul său, și partea de miazăziIer. 17.26. și câmpia erau locuite?
8Și cuvântul Domnului a fost către Zaharia, zicând:
9Așa vorbește Domnul oștirilor, zicând: JudecațiIs. 58.6, 7. Ier. 7.23. Mica 6.8. Cap. 8.16. Mat. 23.23. judecată adevărată și arătați îndurare și milă unul altuia.
10Și nu apăsați pe văduvă și pe orfanEx. 22.21, 22. Deut. 24.17. Is. 1.17. Ier. 5.28., pe străinul de loc și pe cel necăjit! Și nu cugetați rău în inimaPs. 36.4. Mica 2.1. Cap. 8.17. voastră, unul împotriva fratelui său.
11Dar ei n‐au voit să asculte și au întors un umărNeem. 9.29. Ier. 7.24. Osea 4.16. răzvrătitor; și și‐au astupat urechileFapte. 7.57. ca să n‐audă.
12Da, și‐au făcut inimaEzec. 11.19; 36.26. ca diamantul, ca să n‐asculteNeem. 9.29, 30. legea și cuvintele pe care le‐a trimis Domnul oștirilor prin Duhul său, prin prorocii de mai înainte. De aceea a fost o mânie2 Cron. 36.16. Dan. 9.11. mare de la Domnul oștirilor.
13Și a fost așa: precum el striga și ei n‐au vrut s‐audă, tot așa ei vor striga și nu‐i voiProv. 1.24‐28. Is. 1.15. Ier. 11.11; 14.12. Mica 3.4. auzi, zice Domnul oștirilor.
14Și‐i voi risipiDeut. 4.27; 28.64. Ezec. 36.19. Cap. 2.6., ca prin un vârtej de vânt, între toate neamurile pe careDeut. 28.33. nu le cunoșteau. Și țaraLev. 26.22. a fost pustie în urma lor, așa că nimeni nu trecea prin ea, nici nu se întorcea din ea: căci au făcut pustie țara dorităDan. 8.9..
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.