1Sarcina, pe care a văzut‐o prorocul Habacuc.
2Până când, Doamne, voi striga și nu veiPlâng. 3.8. auzi? Strig către tine: Asuprire! și nu mântuiești.
3De ce mă faci să văd nelegiuirea, și te uiți la apăsare? Căci pustiirea și asuprirea sunt înaintea mea: și este ceartă și se ridică gâlceavă.
4De aceea legea este fără putere și judecata nu iese niciodată. Căci cel răuIov 21.7. Ps. 94.3. etc. Ier. 12.1. împleticește pe cel drept: de aceea judecata iese strâmbă.
5VedețiIs. 29.14. Fapte. 13.41. între neamuri și priviți și minunați‐vă cu mirare; căci lucrez un lucru în zilele voastre, pe care nu‐l veți crede chiar dacă s‐ar spune.
6Căci, iată, scol pe haldeiDeut. 28.49, 50. Ier. 5.16., neamul acela amar și iute, care umblă în latul pământului, ca să stăpânească locuințe, care nu sunt ale lor.
7Sunt înspăimântători și groaznici; din ei iese judecata lor și slava lor.
8Și caii lor sunt mai iuți decât leoparzii și mai repezi decât lupii de searăIer. 5.6. Țef. 3.3.; și călăreții lor se aruncă și călăreții lor vin de departe. Ei zboarăIer. 4.13. ca vulturul, care se repede să mănânce.
9Ei vin cu toții la asuprire: mulțimea fețelor lor caută înainte și adună ca nisipul pe prinși.
10Da, râde de împărați și mai marii îi sunt de batjocură; râde de orice întărire, căci grămădește pulbere și o ia.
11Atunci va mătura ca vântul și va trece și se va face vinovat: el a cărui putereDan. 5.4. este dumnezeul său.
12Oare nu ești tuPs. 90.2; 93.2. Plâng. 5.19., Doamne, din veșnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Noi nu vom muri. Tu, Doamne, l‐ai hotărât la2 Reg. 19.25. Ps. 17.13. Is. 10.5, 6, 7. Ezec. 30.25. judecată. Și tu, Stâncă, l‐ai hotărât la mustrare.
13Tu ai ochi prea curațiPs. 5.5. ca să vadă răul și nu te poți uita la răutate. Pentru ceIer. 12.1. te uiți la cei ce lucrează cu necredincioșie și taci când cel rău înghite pe cel mai drept decât el?
14Tu faci și pe oameni ca peștii mării, ca târâtoarele care n‐au niciun domn peste ele.
15El îi scoateIer. 16.16. Amos 4.2. pe toți cu undița, îi prinde în mreaja sa și‐i adună în năvodul său: de aceea se bucură și se veselește:
16De aceea jertfeșteDeut. 8.17. Is. 10.13; 37.24, 25. mrejei sale și arde tămâie năvodului său, căci prin ele partea sa se îngrașă și hrana sa e grasă.
17Va goli el oare pentru aceasta mreaja sa și va sugruma el într‐una neamurile fără cruțare?
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
