Marcu 7 - Romanian Cornilescu literal translation 1931(VDCL)

Fariseii și datina bătrânilor

1Și se adunăMat. 15.1. la el fariseii și unii dintre cărturarii veniți de la Ierusalim.

2Și când au văzut pe unii dintre ucenicii lui că mănâncă pâinile cu mâini necurate, adică nespălate —

3Căci fariseii și toți iudeii, dacă nu‐și spală mâinile cu îngrijire, nu mănâncă, ținând datina bătrânilor.

4Și când vin de la târg, dacă nu se îmbăiază, nu mănâncă; și sunt alte multe pe care le‐au primit să le țină: spălările prin afundare a paharelor și ulcioarelor și vaselor de aramă și paturilor. —

5ȘiMat. 15.2. fariseii și cărturarii l‐au întrebat: Pentru ce nu umblă ucenicii tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâinea cu mâini necurate?

6Iar el le‐a zis: Bine a prorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, cum este scris: Acest poporIs. 29.13. Mat. 15.8. mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de mine;

7și în zadar mă cinstesc ei învățând ca învățături, porunci de oameni.

8Voi lăsați porunca lui Dumnezeu și țineți datina oamenilor.

9Și le‐a zis: Bine mai desființați porunca lui Dumnezeu ca să păstrați datina voastră.

10Căci Moise a zis: CinsteșteEx. 20.12. Deut. 5.16. Mat. 15.4. pe tatăl tău și pe mama ta; și: CineEx. 21.17. Lev. 20.9. Prov. 20.20. vorbește de rău pe tată sau pe mamă să moară negreșit.

11Iar voi ziceți: Dacă un om va zice tatălui său sau mamei sale: Orice ai fi putut folosi de la mine este CorbanMat. 15.5; 23.18., adică dăruit lui Dumnezeu;

12nu‐l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său sau mama sa;

13desființând Cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră pe care ați dat‐o: și faceți multe de felul acestora.

Ce spurcă pe om

14ȘiMat. 15.10. a chemat la sine iarăși gloata și le‐a zis: Ascultați‐mă toți și înțelegeți,

15nu este nimic dinafară de om care intrând în el poate să‐l spurce: ci cele ce ies din om sunt cele ce spurcă pe om.

16DacăMat. 11.15. are cineva urechi de auzit să audă.

17Și cândMat. 15.15. a intrat în casă de la gloată, ucenicii lui l‐au întrebat despre pildă.

18Și el le zice: Astfel și voi sunteți fără pricepere? Nu înțelegeți că orice intră de afară în om nu poate să‐l spurce,

19căci nu intră în inima lui ci în pântece și iese afară în hazna; aceasta a zis, curățind toate bucatele?

20Și a zis: Ce iese din om aceea spurcă pe om.

21CăciGen. 6.5; 8.21. Mat. 15.19. dinăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri rele, curvii,

22furturi, omoruri, preacurvii, lăcomii de bani, răutăți, înșelăciuni, desfrânări, un ochi rău, hulă, trufie, nebunia.

23Toate relele acestea ies dinăuntru și spurcă pe om.

Femeia canaaneancă

24ȘiMat. 15.21. s‐a sculat de acolo și a plecat în hotarele Tirului și Sidonului. Și a intrat intr‐o casă și voia ca nimeni să nu știe. Și n‐a putut să fie ascuns.

25Ci îndată o femeie, a cărei fată avea un duh necurat, auzind despre el, a venit și a căzut la picioarele lui.

26Și femeia era o grecoaică, de neam sirofeniciană. Și l‐a rugat să scoată pe dracul din fata ei.

27Și el i‐a zis: Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s‐o arunci la căței.

28Dar ea a răspuns și‐i zice: Da, Doamne, dar și cățeii de sub masă mănâncă din fărâmiturile copiilor.

29Și i‐a zis: Pentru acest cuvânt du‐te, dracul a ieșit din fiica ta.

30Și a plecat la casa ei și a aflat copila culcată în pat și dracul ieșit.

Vindecarea unui surdomut

31ȘiMat. 15.29. a ieșit iarăși din hotarele Tirului și a venit prin Sidon la marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei.

32Și‐iMat. 9.32. Lc. 11.14. aduc pe un surd și mut și‐l roagă să‐și pună mâna peste el.

33Și l‐a luat din gloată la o parte și i‐a pus degetele în urechi și a scuipatCap. 8.23. In. 9.6. și i‐a atins limba.

34Și privindCap. 6.41. In. 11.41; 17.1. spre cer, a suspinatIn. 11.33, 38. și‐i zice: Efata; adică, Deschide‐te.

35Și i s‐au deschis urechile și îndatăIs. 35.5, 6. Mat. 11.5. s‐a dezlegat legătura limbii și vorbea deslușit.

36Și le‐aCap. 5.43. poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât le poruncea cu atât mai mult vesteau.

37Și se mirau peste măsură zicând: Toate le‐a făcut bine și face pe surzi să audă și pe muți să vorbească.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help