1În luna a șaptea, în ziua a douăzeci și una a lunii, cuvântul Domnului a fost prin Hagai, prorocul, zicând:
2Vorbește acum lui Zorobabel, fiul lui Șealtiel, dregătorul lui Iuda, și lui Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot, și celuilalt popor, zicând:
3CineEzra 3.12. a rămas între voi care a văzut casa aceasta în slava ei dintâi? Și cum o vedeți acum? Oare nu este eaZah. 4.10. ca o nimica în ochii voștri?
4Dar acum fii tareZah. 8.9., Zorobabel, zice Domnul. Și fii tare, Iosua, fiu al lui Ioțadac, marele preot. Și fii tare tot poporul țării, zice Domnul, și lucrați: Căci eu sunt cu voi, zice Domnul oștirilor.
5CuvântulEx. 29.45, 46. prin care am făcut legământ cu voi, când ați ieșit din Egipt, și DuhulNeem. 9.20. Is. 63.11. meu, rămân în mijlocul vostru: nu vă temeți.
6Căci așa zice Domnul oștirilor: ÎncăVers. 21. Evr. 12.26. o datăIoel 3.16., puțină vreme, și voi clătina cerurile și pământul și marea și uscatul.
7Și voi clătina toate neamurile și dorințaGen. 49.10. Mal. 3.1. tuturor neamurilor va veni și voi umple casa aceasta cu slavă, zice Domnul oștirilor.
8Al meu este argintul și al meu este aurul, zice Domnul oștirilor.
9Slava din urmă a casei acesteia va fi mai mareIn. 1.14. decât cea dintâi, zice Domnul oștirilor; și în acest loc voi punePs. 85.8, 9. Lc. 2.14. Ef. 2.14. pacea, zice Domnul oștirilor.
10În ziua a douăzeci și patra a lunii a noua, în anul al doilea al lui Dariu, cuvântul Domnului a fost prin Hagai, prorocul, zicând:
11Așa zice Domnul oștirilor: ÎntreabăLev. 10.10, 11. Deut. 33.10. Mal. 2.7. acum pe preoți despre lege, zicând:
12Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfântă și se va atinge cu poala sa de pâine, sau bucate, sau vin, sau untdelemn, sau orice fel de hrană, oare se va sfinți hrana? Și preoții au răspuns și au zis: Nu.
13Și Hagai a zis: Dacă cineva necurat printr‐un trup mortNum. 19.11. se va atinge de vreuna din acestea, va fi ea necurată? Și preoții au răspuns și au zis: Va fi necurată.
14Și Hagai a răspuns și a zis: Așa este acest popor și așa este neamul acesta înaintea mea, zice Domnul; și așaTit 1.15. este orice lucru al mâinilor lor: și ceea ce aduc ei acolo este necurat!
15Și acum, vă rog, luați aminteCap. 1.5., în ziua aceasta și de acum încolo, înainte de a se pune piatră pe piatră în templul Domnului.
16Înainte de a fi acele zile când unul venea la grămadaCap. 1.6, 9. Zah. 8.10. de douăzeci de core și nu erau decât zece; când venea la teasc ca să scoată cincizeci de baturi din cadă și nu erau decât douăzeci.
17V‐am lovitDeut. 28.22. 1 Reg. 8.37. Amos 4.9. Cap. 1.9. cu arsură în grâu și cu pălitură și cu grindină în tot lucrul mâinilorCap. 1.11. voastre: și totIer. 5.3. Amos 4.6, 8, 9, 10, 11. nu v‐ați îndreptat către mine, zice Domnul.
18Luați aminte, vă rog, din ziua aceasta de acum încolo, de la a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziuaZah. 8.9. când s‐a pus temelia templului Domnului, luați aminte!
19MaiZah. 8.12. este sămânță în grânar? Da, vița și smochinul și rodiul și măslinul n‐au dat rod; din ziua aceasta vă voi binecuvânta.
20Și cuvântul Domnului a fost a doua oară către Hagai, la douăzeci și patru ale lunii, zicând:
21Vorbește lui Zorobabel, dregătorulCap. 1.14. lui Iuda, zicând: VoiVers. 6, 7. Evr. 12.26. clătina cerurile și pământul;
22și voi răsturna scaunul de domnie al împărățiilor, și voi sfărâma puterea împărățiilor neamurilor; și voi răsturnaDan. 2.44. Mat. 24.7. carele și călăreții lor; și caii și călăreții lor se vorMica 5.10. Zah. 4.6; 9.10. prăbuși, fiecare de sabia fratelui său.
23În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, te voi lua, Zorobabel, slujitorul meu, fiul lui Șealtiel, zice Domnul, și te voi faceCânt. 8.6. Ier. 22.24. ca un inel de pecetluire: CăciIs. 42.1; 43.10. eu te‐am ales, zice Domnul oștirilor.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.