Iov 37 - Romanian Cornilescu literal translation 1931(VDCL)

Mărirea lui Dumnezeu în furtună

1Din pricina aceasta și inima mea tremură și se mișcă din locul ei.

2Ascultați vuietul glasului său și bubuitul ce iese din gura lui!

3Îl trimite prin toate cerurile și fulgerul lui până la marginile pământului.

4După el un glas mugeștePs. 29.3; 68.33., tună cu glasul măreției sale și nu le oprește când se aude glasul său.

5Dumnezeu tună în chip minunat cu glasul său. El face lucruriCap. 5.9; 9.10; 36.26. Ap. 15.3. mari pe care nu le putem cuprinde.

6Căci zice zăpeziiPs. 147.16, 17.: Cazi cu găleata pe pământ! Așa și ploii și ploilor cu șuvoi ale puterii sale.

7El pecetluiește mâna fiecărui om, ca toți oamenii pe care i‐a făcut săPs. 109.27. cunoască lucrarea sa.

8Atunci fiarele intră înPs. 104.29. culcușuri și rămân în peșterile lor.

9Din cămara de la miazăzi vine furtuna și din vânturile de la miazănoapte frigul.

10Prin suflareaCap. 38.29, 30. Ps. 147.17, 18. lui Dumnezeu se dă gheața și lățimea apelor se strânge.

11Da, el încarcă norii cei groși cu umezeală, împrăștie norul fulgerului său:

12și este întors de jur împrejur sub călăuza sa, ca să facă oricePs. 148.8. le poruncește el peste fața pământului,

13fie că‐l face să vină spre mustrareEx. 9.18, 23. 1 Sam. 12.18, 19. Ezra 10.9. Cap. 36.31., sau pentruCap. 38.26, 27. țara sa, sau spre2 Sam. 21.10. 1 Reg. 18.45. îndurare.

14Ascultă aceasta Iov: staiPs. 111.2. liniștit și pleacă urechea la lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!

15Oare știi tu cum își pune Dumnezeu porunca peste ei și face să strălucească fulgerul său din norul său?

16Oare cunoștiCap. 36.29. tu cumpănirile norilor, lucrările minunate ale celui ce esteCap. 36.4. desăvârșit în cunoștință?

17Cum ți se încălzesc hainele, când dă odihnă pământului prin vântul de miazăzi?

18Poți tu întindeGen. 1.6. Is. 44.24. ca el cerurile care sunt tari ca o oglindă turnată?

19Învață‐ne, ce să‐i spunem? Nu putem rândui vorbirea din pricina întunericului nostru.

20I se va spune oare că voi vorbi? Sau ar dori oare omul să fie înghițit?

21Și acum oamenii nu văd lumina lucitoare care este în ceruri, dar trece vântul și le curăță.

22De la miazănoapte ne vine strălucirea de aur: o măreție înspăimântătoare este asupra lui Dumnezeu!

23Pe Cel Atotputernic nu‐l găsim1 Tim. 6.16.. El este măreț înCap. 36.5. putere și în judecată și plin de dreptate, el nu va apăsa.

24De aceea oamenii se temMat. 10.28. de el: El nu se uită la niciunul din ceiMat. 11.25. 1 Cor. 1.26. înțelepți la inimă.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help