Eclesiastul 6 - Romanian Cornilescu literal translation 1931(VDCL)

Averea și cinstea sunt deșertăciuni

1EsteCap. 5.13. un rău pe care l‐am văzut sub soare și este des între oameni:

2Unul căruia îi dă Dumnezeu bogăție, bunuri și cinste și nuIov 21.10, etc. Ps. 17.14; 73.7. lipsește sufletului său nimic din tot ce dorește; darLc. 12.20. Dumnezeu nu‐i dă putere să mănânce din ele, ci un străin mănâncă din ele; aceasta este deșertăciune și un mare rău.

3Dacă ar naște cineva o sută de copii și ar trăi mulți ani și zilele anilor vieții sale ar fi multe, dar nu i s‐ar sătura sufletul de2 Reg. 9.35. Is. 14.19, 20. Ier. 22.19. bine și n‐ar avea nici înmormântare, zic: maiIov 3.16. Ps. 58.8. Cap. 4.3. bine cel născut înainte de vreme decât el.

4Căci vine în deșertăciune și pleacă în întuneric și numele său e acoperit cu întuneric.

5Nici soarele nu l‐a văzut și nu l‐a cunoscut; acesta are odihnă mai degrabă decât acela.

6Și chiar dacă ar trăi de două ori o mie de ani, tot n‐a văzut nici un bine: oare nu merg toți la același loc?

7ToatăProv. 16.26. osteneala omului este pentru gura sa și totuși sufletul nu se satură.

8Căci cu cât este mai mult cel înțelept decât cel nebun? Ce are cel sărac care știe să umble înaintea celor vii?

9Mai bună este vederea ochilor decât rătăcirea sufletului; și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt.

10Ceea ce este, de mult i s‐a pus numele; și ce este omul se cunoaște; și nici nuIov 9.32. Is. 45.9. Ier. 49.19. poate să se socotească cu cel ce este mai puternic decât el.

11Căci sunt multe lucruri care înmulțesc deșertăciunea: ce folos are omul?

12Căci cine știe ce este bine pentru om în viață, în toate zilele vieții sale deșarte pe care o petrece caPs. 102.11; 109.23; 144.4. Iac. 4.14. o umbră? Căci cinePs. 39.6. Cap. 8.7. va spune omului ce va fi după el sub soare?

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help