Apocalipsa 9 - Noul Testament SBR 2023(NTSBR)

1Și a sunat al cincilea înger din trâmbiță și am văzut o stea căzută din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului

2și a deschis fântâna Adâncului, iar din fântână s-a ridicat un fum ca fumul unui cuptor mare. Soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul din fântână.

3Apoi din fum au ieșit pe pământ lăcuste și li s-a dat putere asemănătoare puterii pe care o au scorpionii pământului.

4Li s-a spus să nu facă rău ierbii pământului, nici vreunei plante verzi, nici vreunui copac, ci numai acelor oameni care nu au pe frunte pecetea lui Dumnezeu.

5Și li s-a dat putere, nu ca să-i ucidă, ci doar ca să-i chinuiască timp de cinci luni. Chinul lor era asemănător chinului produs de un scorpion, când înțeapă un om.

6În zilele acelea, oamenii vor căuta moartea, dar nu o vor găsi nicidecum. Vor dori mult să moară, dar moartea va fugi de ei.

7Înfățișarea lăcustelor era asemenea cailor pregătiți pentru luptă. Pe capetele lor erau ca niște cununi ce păreau de aur, iar fețele lor erau ca niște fețe de oameni.

8Aveau păr ca părul unei femei, iar dinții lor erau ca ai leilor.

9Și aveau platoșe ca niște platoșe de fier, iar sunetul aripilor lor era ca sunetul unor care cu mulți cai care se avântă în luptă.

10Ele aveau cozi și ace ca ale scorpionilor, iar puterea de a face rău oamenilor timp de cinci luni era în cozile lor.

11Aveau ca rege peste ele pe îngerul Adâncului. Numele lui în ebraică este Abaddon, iar în greacă are numele Apollion.

12Primul „vai” a trecut. Iată că după aceste lucruri mai vin două „vaiuri”.

Trâmbița a șasea

13Al șaselea înger a sunat din trâmbiță și am auzit un glas din coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu,

14zicând către cel de-al șaselea înger care avea trâmbița: „Dezleagă-i pe cei patru îngeri care sunt legați la marele râu, Eufrat.

15Și au fost dezlegați cei patru îngeri care fuseseră pregătiți pentru ceasul, ziua, luna și anul acela, ca să ucidă o treime din oameni.

16Numărul soldaților călare era de douăzeci de mii de ori zece mii; am auzit numărul lor.

17Astfel am văzut caii în vedenie și pe cei care stăteau pe ei: aveau platoșe ca focul, ca hiacintul și ca pucioasa. Capetele cailor erau asemănătoare capetelor unor lei, iar din gurile lor ieșea foc, fum și pucioasă.

18O treime din oameni au fost uciși prin aceste trei plăgi: adică prin focul, prin fumul și prin pucioasa care ieșeau din gurile lor.

19Căci puterea cailor era în gurile și în cozile lor, întrucât cozile erau ca niște șerpi, având capete și făcând rău cu ele.

20Ceilalți oameni, care nu au fost uciși de aceste plăgi, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine demonilor și idolilor de aur, de argint, de bronz, de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.

21Și nu s-au pocăit nici de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de hoțiile lor.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help