Faptele apostolilor 3 - Noul Testament SBR 2023(NTSBR)

Ologul vindecat la poarta Templului

1Petru și Ioan urcau la Templu la ceasul rugăciunii, ceasul al nouălea.

2Un om oarecare, olog din naștere, era adus și așezat în fiecare zi la poarta Templului numită „Frumoasă” ca să ceară milostenie de la cei care intrau în Templu.

3Acesta, văzându-i pe Petru și pe Ioan gata să intre în Templu, a început să le ceară milostenie.

4Atunci Petru, dar și Ioan, fixându-l cu privirea, i-a zis: „Uită-te la noi!”

5El i-a privit cu atenție, așteptând să primească ceva de la ei.

6Atunci Petru i-a spus: „Argint și aur nu am, dar ceea ce am, aceea îți dau: în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, ridică-te și umblă!”

7Și apucându-l de mâna dreaptă l-a ridicat. Îndată picioarele și gleznele i-au fost întărite.

8Sărind, a stat în picioare și a început să umble. A intrat împreună cu ei în Templu, umblând, sărind și lăudându-L pe Dumnezeu.

9Toată mulțimea l-a văzut umblând și lăudându-L pe Dumnezeu.

10L-au recunoscut ca fiind cel care stătea pentru milostenie la Poarta Frumoasă a Templului și au fost cuprinși de frică și uimire pentru ceea ce i se întâmplase.

Cuvântarea lui Petru din Porticul lui Solomon

11În timp ce el se ținea de Petru și de Ioan, toată mulțimea uimită a alergat spre ei în porticul numit „al lui Solomon”.

12Când a văzut lucrul acesta, Petru s-a adresat mulțimii: „Bărbați israeliți, de ce vă mirați de lucrul acesta? Sau de ce priviți la noi ca și cum prin propria noastră putere sau evlavie l-am fi făcut să umble?

13Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, Dumnezeul părinților noștri, L-a slăvit pe Robul Său Isus pe care voi, de fapt, L-ați predat și v-ați lepădat de El în fața lui Pilat atunci când acesta hotărâse să-I dea drumul.

14Voi v-ați lepădat de Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi se dăruiască un ucigaș.

15L-ați omorât pe Inițiatorul vieții, pe care Dumnezeu L-a înviat din morți și ai Cărui martori suntem noi.

16Prin credința în Numele Lui, Însuși Numele Lui a întărit pe acest om pe care îl vedeți și îl cunoașteți. Credința care vine prin El i-a dat această vindecare deplină înaintea voastră, a tuturor.

17Și acum, fraților, știu că ați lucrat în necunoștință, ca și conducătorii voștri.

18Însă Dumnezeu tocmai în felul acesta a împlinit ceea ce vestise mai dinainte prin gura tuturor profeților, anume că Cristosul Său urma să sufere.

19De aceea pocăiți-vă și întoarceți-vă ca să vi se șteargă păcatele,

20așa încât să vină vremuri de înviorare din prezența Domnului și El să trimită pe Cel ce fusese hotărât mai dinainte pentru voi, pe Cristos Isus,

21pe Care cerul trebuie să-L primească până la vremea restaurării tuturor lucrurilor despre care Dumnezeu a vorbit prin gura sfinților Săi profeți din vechime.

22Moise, într-adevăr, a spus: «Un profet ca mine vă va ridica Domnul Dumnezeul vostru dintre frații voștri; de El să ascultați în tot ce vă va spune.

23Și oricine nu va asculta de Profetul Acela va fi stârpit din popor.»

24Și toți profeții, de la Samuel la toți cei care au vorbit după el, au vestit zilele acestea.

25Voi sunteți fiii profeților și ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinții voștri când i-a spus lui Avraam: «Și în sămânța ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului.»

26După ce Dumnezeu L-a ridicat pe Robul Său, vi L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze prin întoarcerea fiecăruia de la nelegiuirile sale.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help