Galateni 3 - Noul Testament SBR 2023(NTSBR)

Lege sau credință?

1O, galateni fără judecată! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora Isus Cristos a fost înfățișat ca răstignit?

2Doar atât doresc să aflu de la voi: prin faptele Legii ați primit voi Duhul sau prin auzirea cu credință?

3Așa de fără judecată sunteți? După ce ați început în Duhul, căutați acum să ajungeți desăvârșiți prin trup?

4În zadar ați avut experiențe atât de deosebite? – dacă într-adevăr a fost în zadar!

5Cel care vă dă deci Duhul și face minuni printre voi le face prin faptele Legii sau prin auzirea cu credință?

6Tot astfel, Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și faptul aceasta i-a fost considerat ca dreptate.

7Să știți, prin urmare, că fii ai lui Avraam sunt cei născuți prin credință.

8Și Scriptura, prevăzând că Dumnezeu va îndreptăți neamurile prin credință, i-a adus mai dinainte lui Avraam vestea bună: „În tine vor fi binecuvântate toate neamurile.”

9Prin urmare, cei născuți prin credință sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios.

10Căci toți cei care se bazează pe faptele Legii sunt sub blestem, întrucât este scris: „Blestemat este oricine nu perseverează în toate lucrurile scrise în cartea Legii ca să le împlinească!”

11Este clar că nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin Lege, fiindcă Cel drept va trăi prin credință.

12Dar Legea nu se bazează pe credință; dimpotrivă, ea zice: „Cel care face aceste lucruri va trăi prin ele!”

13Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – pentru că este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn!” –

14pentru ca, în Cristos Isus, binecuvântarea lui Avraam să vină peste neamuri, ca să primim, prin credință, Duhul promis.

Legea și promisiunea

15Fraților, vorbesc din perspectivă omenească: până și testamentul unui om, odată confirmat, nimeni nu-l poate anula sau completa.

16Promisiunile i-au fost făcute lui Avraam și seminței lui. Nu zice „și semințelor”, ca și cum ar fi mai multe, ci ca și cum ar fi vorba de una: „și seminței tale!”, care este Cristos.

17Vă spun lucrul acesta: Legea, care a venit după patru sute trei zeci de ani, nu poate anula testamentul stabilit mai dinainte de Dumnezeu, ca să desființeze astfel promisiunea.

18Căci, dacă moștenirea s-ar da prin Lege, atunci ea nu s-ar mai baza pe o promisiune. Dar, lui Avraam, Dumnezeu i-a dat-o printr-o promisiune.

19Atunci, pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din cauza abaterilor, fiind încredințată prin îngeri unui mijlocitor, până când va veni „Sămânța” Căreia i s-a făcut promisiunea.

20Însă mijlocitorul nu este al unei singure părți, pe când Dumnezeu este Unul!

Robi și fii

21Așadar, este Legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci, dacă ar fi fost dată o Lege care să poată da viață, atunci, într-adevăr, dreptatea ar fi venit prin Lege.

22Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca promisiunea să le fie dată celor ce cred, prin credința în Isus Cristos.

23Înainte de venirea credinței, eram întemnițați, ținuți sub paza Legii, până avea să fie descoperită credința,

24așa că Legea ne-a fost îndrumător spre Cristos, ca să fim îndreptățiți prin credință.

25Acum, după ce a venit credința, noi nu mai suntem sub acest îndrumător.

26Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Cristos Isus.

27Toți câți ați fost botezați în Cristos v-ați îmbrăcat cu Cristos.

28Nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici om liber, nici bărbat și nici femeie, căci, în Cristos Isus, toți sunteți una.

29Iar, dacă sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți sămânța lui Avraam, moștenitori potrivit promisiunii.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help