Apocalipsa 4 - Noul Testament SBR 2023(NTSBR)

Închinarea în ceruri

1După acestea, am privit și iată că o ușă era deschisă în cer, iar primul glas pe care l-am auzit vorbind cu mine ca o trâmbiță zicea: „Suie-te aici și îți voi arăta ce trebuie să se întâmple după acestea!”

2Deodată am fost în Duhul și, iată că în cer era așezat un tron, iar pe tron ședea Cineva.

3Cel care ședea era asemănător la vedere cu piatra de jasp și de sardiu. Și un curcubeu era în jurul tronului, asemănător la vedere cu un smarald.

4În jurul tronului erau alte douăzeci și patru de tronuri, iar pe aceste tronuri ședeau douăzeci și patru de bătrâni, îmbrăcați în veșminte albe și având pe cap cununi de aur.

5Din tron ieșeau fulgere, voci și tunete. Înaintea tronului ardeau șapte făclii de foc, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu.

6Iar înaintea tronului era ca o mare de sticlă, asemenea cristalului.

În mijlocul tronului și împrejurul lui erau patru ființe vii, pline de ochi în față și în spate.

7Prima ființă era asemenea unui leu, a doua ființă asemenea unui vițel, a treia ființă avea fața ca a unui om, iar a patra ființă era asemenea unui vultur care zboară.

8Și cele patru ființe vii, având fiecare dintre ele șase aripi, erau pline de ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte ziceau fără încetare:

„Sfânt, sfânt, sfânt

este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic,

Cel care era, Cel care este și Cel care vine!”

9Și, când aceste ființe vii Îi dădeau slavă și cinste și mulțumire Celui care ședea pe tron, Care este viu în vecii vecilor,

10cei douăzeci și patru de bătrâni se aruncau înaintea Celui care ședea pe tron, se închinau Celui care este viu în vecii vecilor și își aruncau cununile înaintea tronului, zicând:

11„Vrednic ești Tu, Domnul și Dumnezeul nostru,

să primești slava și onoarea și puterea,

pentru că Tu ai creat toate lucrurile

și prin voia Ta erau și au fost create!”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help