Marcu 14 - Noul Testament SBR 2023(NTSBR)

Complotul împotriva lui Isus(Mt. 26:1-5; Lc. 22:1-2; In. 11:45-53)

1După două zile erau Paștele și Azimele, iar mai-marii preoților și cărturarii căutau să-L prindă printr-un vicleșug, ca să-L omoare.

2Căci ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se răzvrătească poporul.”

Ungerea lui Isus în Betania(Mt. 26:6-13; In. 12:1-8)

3Fiind în Betania, în casa lui Simon leprosul, pe când stătea la masă, a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu parfum de nard pur, foarte scump. A spart vasul de alabastru și a turnat parfumul pe capul lui Isus.

4Unii erau indignați și își ziceau între ei: „Pentru ce s-a făcut risipa aceasta de parfum?

5Căci s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de dinari și da săracilor.” Și o mustrau.

6Dar Isus a zis: „Lăsați-o în pace! De ce o necăjiți? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine.

7Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi și oricând voiți puteți să le faceți bine. Pe Mine, însă, nu Mă aveți întotdeauna!

8Ea a făcut ce a putut! Mi-a uns trupul mai dinainte pentru îngropare.

9Adevărat vă spun că oriunde se va vesti Evanghelia, în toată lumea, se va spune și ce a făcut această femeie, în amintirea ei.”

Trădarea lui Isus de către Iuda(Mt. 26:14-16; Lc. 22:3-6)

10Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, s-a dus la mai-marii preoților ca să-L dea în mâinile lor.

11Aceștia, când au auzit, s-au bucurat și i-au promis că-i vor da bani. Și el căuta momentul potrivit ca să-L dea în mâinile lor.

Serbarea Paștelui împreună cu ucenicii(Mt. 26:17-25; Lc. 22:7-14, 21-23; In. 13:21-30)

12În prima zi a Azimelor, când sacrificau mielul pascal, ucenicii Săi I-au zis: „Unde vrei să mergem să-Ți pregătim să mănânci Paștele?”

13Atunci i-a trimis pe doi dintre ucenicii Săi și le-a spus: „Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om care duce un vas cu apă. Urmați-l!

14Și unde va intra el, să spuneți stăpânului casei că Învățătorul întreabă: «Unde este camera Mea unde să mănânc Paștele împreună cu ucenicii Mei?»

15Și vă va arăta sus o cameră mare, gata pregătită. Acolo să pregătiți Paștele pentru noi!”

16Ucenicii Lui au plecat, au ajuns în cetate, au găsit întocmai cum le spusese El, și au pregătit Paștele.

17Iar când s-a înserat, a venit El împreună cu cei doisprezece.

18În timp ce stăteau la masă și mâncau, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde.”

19Ei au început să se întristeze și să-I zică, unul după altul: „Nu cumva sunt eu?”

20Dar El le-a zis: „Este unul dintre cei doisprezece, care întinge în vas cu Mine!

21Fiindcă Fiul Omului se duce după cum este scris despre El, dar vai de acel om prin care este vândut Fiul Omului. Ar fi fost mai bine ca omul acela să nu se fi născut.”

Instituirea Cinei Domnului(Mt. 26:26-30; Lc. 22:15-20; 1Cor. 11:23-25)

22În timp ce ei mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și le-a dat-o zicând: „Luați! Acesta este trupul Meu.”

23Apoi a luat paharul și, după ce a mulțumit, l-a dat ucenicilor și au băut toți din el.

24El le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului, care se varsă pentru mulți.

25Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou, în Împărăția lui Dumnezeu.”

26Și, după ce au cântat psalmii, au ieșit spre Muntele Măslinilor.

Isus prevestește lepădarea lui Petru(Mt. 26:31-35; Lc. 22:31-34; In. 13:36-38)

27Isus le-a zis: „Toți vă veți poticni, căci este scris:

«Voi bate păstorul

și turma se va risipi.»

28Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.”

29Petru i-a zis: „Chiar dacă toți se vor poticni, eu nu mă voi poticni.”

30Atunci Isus i-a zis: „Adevărat îți spun că astăzi, în această noapte, înainte de a cânta cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori!”

31Dar Petru i-a răspuns răspicat: „Chiar dacă ar trebui să mor, de Tine nicidecum nu mă voi lepăda!” Și toți spuneau la fel.

Rugăciunea din Grădina Ghetsimani(Mt. 26:36-46; Lc. 22:39-46)

32Au venit apoi într-un loc numit Ghetsimani și El a zis ucenicilor Săi: „Așezați-vă aici, până când mă voi ruga.”

33I-a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a început să Se înfioare și să Se tulbure foarte tare.

34El le-a zis: „Sufletul Mi-e cuprins de o întristare de moarte. Rămâneți aici și vegheați!”

35S-a dus puțin mai departe, a căzut la pământ și S-a rugat să treacă de la El, dacă se poate, ceasul acela.

36Și zicea: „Abba, Tată, toate lucrurile Îți sunt posibile. Îndepărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, nu ce voiesc Eu, ci ce voiești Tu!”

37Apoi a venit la ucenici și i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru: „Simone, dormi? O oră n-ai putut să veghezi?

38Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită! Duhul, într-adevăr, este plin de zel, dar trupul este neputincios!”

39Și îndepărtându-Se din nou, S-a rugat spunând aceleași cuvinte.

40Apoi, întorcându-se la ei, i-a găsit dormind, căci ochii le erau îngreunați și nu știau ce să-I răspundă.

41A venit a treia oară și le-a zis: „Dormiți și odihniți-vă de acum înainte! Destul! A sosit ceasul! Iată, Fiul Omului este dat în mâinile celor păcătoși.

42Ridicați-vă! Haideți să mergem! Iată că s-a apropiat cel care Mă vinde.”

Trădarea și arestarea lui Isus(Mt. 26:47-56; Lc. 22:47-53; In. 18:3-12)

43Pe când El încă vorbea, a venit îndată Iuda, unul din cei doisprezece, și împreună cu el o mulțime cu săbii și ciomege, trimiși de mai-marii preoților, de cărturari și de bătrâni.

44Vânzătorul le dăduse un semn, zicând: „Cel pe care-L voi săruta, Acela este! Prindeți-L și duceți-L sub pază.”

45Când a sosit, s-a îndreptat îndată spre El și I-a zis: „Rabbi!” Apoi L-a sărutat.

46Atunci, ei au pus mâna pe El și L-au prins.

47Însă unul din cei care stăteau lângă El și-a scos sabia, l-a lovit pe slujitorul marelui preot și i-a tăiat urechea.

48Isus le-a zis: „Ați ieșit să Mă înhățați ca pe un tâlhar, cu săbii și ciomege?

49Am fost cu voi în fiecare zi, învățându-vă în Templu, și n-ați pus mâna pe Mine. Dar aceasta-i ca să se împlinească Scripturile.”

50Atunci toți L-au părăsit și au fugit.

Tânărul care a fugit

51După El mergea, însă, un anumit tânăr care-și învelise trupul gol cu o pânză de in. Au pus mâna pe el,

52dar acesta a fugit gol, lăsând în urmă pânza de in.

Isus înaintea Sinedriului(Mt. 26:57-68; Lc. 22:54-55; In. 18:13-14, 19-24)

53L-au dus pe Isus la marele preot și au venit acolo mai-marii preoților, toți bătrânii și cărturarii.

54Petru L-a urmat la o anumită distanță, până în curtea marelui preot. Stătea împreună cu servitorii și se încălzea la foc.

55Mai-marii preoților și întreg Sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus ca să-L condamne la moarte, dar nu găseau.

56Căci mulți depuneau mărturie mincinoasă împotriva Lui, dar mărturiile lor nu se potriveau.

57S-au ridicat unii care, depunând mărturie mincinoasă împotriva Lui, ziceau:

58„Noi L-am auzit zicând: «Voi nimici Templul acesta făcut de mâna omului și în trei zile voi zidi un altul care nu va fi făcut de mână omenească!»”

59Dar nici în privința aceasta nu se potrivea mărturia lor.

60Atunci marele preot s-a ridicat în mijlocul Sinedriului și L-a întrebat pe Isus: „Nu răspunzi nimic la ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?”

61Dar El tăcea și nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat din nou: „Ești tu Cristosul, Fiul Celui Binecuvântat?”

62Isus a răspuns: „Eu sunt!

Și veți vedea pe Fiul Omului

șezând la dreapta Puterii

și venind pe norii cerului.”

63Atunci marele preot și-a sfâșiat hainele și a zis: „Ce nevoie mai avem de martori?”

64Ați auzit blasfemia. Cum vi se pare? Și toți L-au condamnat ca fiind vrednic de moarte.

65Unii au început să-L scuipe, să-I acopere fața și să-L lovească, zicându-I: „Profețește!” Iar gărzile L-au luat la palme.

Lepădarea lui Petru(Mt. 26:69-75; Lc. 22:55-62; In. 18:15-18, 25-27)

66În timp ce Petru era jos în curte, a venit una dintre slujnicele marelui preot

67și, văzându-l că se încălzește, l-a privit și i-a zis: „Și tu erai cu nazarineanul, cu Isus!”

68El, însă, a negat, spunând: „Nici nu-L cunosc, nici nu pricep ce spui.” Apoi a ieșit în afara curții.

69Văzându-l, slujnica a început din nou să spună celor care ședeau acolo: „Acesta este unul dintre ei!”

70Dar el a negat din nou. După puțin timp, cei care ședeau acolo i-au zis din nou lui Petru: „Sigur ești unul dintre ei, căci ești galileean.”

71Dar el a început să se blesteme și să jure: „Nu-L cunosc pe omul acesta despre care vorbiți!”

72Și, îndată, cocoșul a cântat a doua oară. Petru și-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori!” Și a izbucnit în plâns.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help