1 Timotei 2 - Noul Testament SBR 2023(NTSBR)

Sfaturi privitoare la rugăciune

1Îndemn deci, înainte de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri și mulțumiri pentru toți oamenii;

2pentru regi și pentru toți cei care sunt în poziții înalte, ca să putem duce o viață liniștită și pașnică, cu toată evlavia și demnitatea.

3Lucrul acesta este bun și vrednic de primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,

4care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea deplină a adevărului.

5Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni – Omul Cristos Isus,

6Care S-a dat pe Sine ca preț de răscumpărare pentru toți – o mărturie făcută la timpul potrivit.

7Pentru aceasta am fost eu pus propovăduitor și apostol – spun adevărul, nu mint – și învățător al neamurilor, în credință și în adevăr.

8Așadar, vreau ca bărbații să se roage în orice loc, ridicând mâini sfinte, fără mânie și ceartă.

9Tot astfel, vreau ca femeile să se împodobească în îmbrăcăminte decentă, cu modestie și cumpătare, nu cu împletituri de păr, nici cu aur sau perle sau haine scumpe,

10ci cu fapte bune, așa cum se cuvine unor femei care pretind că sunt evlavioase.

11Femeia să învețe în tăcere, în toată supunerea.

12Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să domine bărbatul, ci să stea în tăcere.

13Căci Adam a fost întocmit mai întâi, apoi Eva!

14Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia! Fiind amăgită, ea a ajuns să calce porunca.

15Totuși, ea va fi mântuită prin nașterea de copii, dacă rămân în credință și în dragoste și în sfințenie, cu cumpătare.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help