1Și a început să le vorbească în parabole: „Un om a plantat o vie, a împrejmuit-o cu un gard, a săpat o groapă pentru teasc și a zidit un turn. Apoi a arendat-o unor lucrători și a plecat într-o călătorie.
2La timpul potrivit a trimis un slujitor la lucrători ca să primească de la ei din roadele viei.
3Aceștia l-au apucat, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
4A trimis din nou la ei un alt slujitor; și pe acesta l-au rănit la cap și l-au tratat cu dispreț.
5A mai trimis pe un altul, iar pe acesta l-au omorât. Apoi, a trimis pe mulți alții: pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât.
6Mai avea încă unul, un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis și pe el la ei, zicându-și: «Pe fiul meu îl vor respecta!»
7Dar lucrătorii aceia au vorbit între ei: «Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm și moștenirea va fi a noastră!»
8L-au apucat, l-au omorât și l-au scos afară din vie.
9Așadar, ce va face stăpânul viei? Va veni și-i va nimici pe lucrători, iar via o va da altora.
10Oare nici această Scriptură n-ați citit-o:
Piatra pe care au respins-o zidarii
a ajuns să fie piatra din capul unghiului;
11De la Domnul a fost lucrul acesta
Și este minunat în ochii noștri?”
12Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de mulțimea de oameni; căci știau că împotriva lor spusese El parabola. Așa că L-au lăsat și au plecat.
Tributul plătit Cezarului(Mt. 22:15-22; Lc. 20:20-26)13Au trimis la El pe câțiva dintre farisei și irodieni ca să-L prindă cu vorba.
14Aceștia au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că ești demn de încredere și că nu cauți să fii pe placul nimănui; știm că nu cauți la fața oamenilor, ci îi înveți calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să-l plătim sau să nu-l plătim?”
15Dar El, cunoscându-le ipocrizia, le-a zis: „De ce Mă puneți la încercare? Aduceți-Mi un dinar să-l văd!”
16Și ei I-au adus. Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt?” Și ei au răspuns: „Ale Cezarului!”
17Atunci, Isus le-a zis: „Dați Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” Și se mirau foarte mult de El.
Saducheii și învierea(Mt. 22:23-33; Lc. 20:27-40)18Au venit la El saducheii, care spun că nu este înviere, și L-au întrebat:
19„Învățătorule, Moise ne-a scris că, dacă fratele cuiva moare și lasă în urma lui o soție fără copii, s-o ia fratele lui de soție și să-i ridice urmași fratelui său.
20Erau șapte frați. Primul și-a luat o soție, dar a murit fără să lase urmași.
21Apoi a luat-o al doilea, dar a murit și el fără să lase urmași. La fel a făcut și al treilea.
22Și cei șapte nu au lăsat urmași. În urma tuturor, a murit și femeia.
23La înviere,, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de soție!”
24Isus le-a zis: „Oare nu tocmai din cauza aceasta vă rătăciți pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25Fiindcă, atunci când vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri.
26Iar cu privire la faptul că morții vor învia, n-ați citit în cartea lui Moise despre rug, cum Dumnezeu i-a vorbit zicându-i: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov!»?
27El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii. Rău vă rătăciți!”
Porunca cea mare(Mt. 22:34-40; Lc. 10:25-28)28Unul dintre cărturari a venit la El și, auzindu-i discutând și văzând că le-a răspuns bine, L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”
29Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este: «Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn!
30Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta!»
31Iar cea de-a doua este: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!» Altă poruncă mai mare decât acestea nu există!”
32Cărturarul i-a zis: „Bine ai vorbit, Învățătorule, după adevăr, că El este Unul Singur și că nu este altul în afară de El;
33și că a-L iubi pe El din toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuți este mai presus decât toate arderile de tot și toate jertfele.”
34Văzând cât de înțelept a răspuns, Isus i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu!” Și nimeni n-a mai îndrăznit să-I pună vreo întrebare.
Al cui fiu este Cristosul?(Mt. 22:41-46; Lc. 20:41-44)35În timp ce-i învăța pe oameni în Templu, Isus a zis: „Cum spun cărturarii că Cristos este fiul lui David?
36David însuși a spus prin Duhul Sfânt:
Domnul a zis Domnului meu:
«Șezi la dreapta Mea,
până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.»
37David însuși Îl numește Domn; atunci, cum este El fiul lui?” Și marea mulțime Îl asculta cu plăcere.
Acuze aduse cărturarilor(Mt. 23:1-36; Lc. 20:45-47)38În învățătura Lui, El mai spunea: „Feriți-vă de cărturarii cărora le place să umble în robe lungi și să fie salutați în piețe,
39să ocupe scaunele din față în sinagogi și locurile de cinste la mese.
40Cu nesaț mănâncă averea văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o și mai aspră pedeapsă.”
Darul văduvei(Lc. 21:1-4)41Așezându-Se în fața vistieriei, Isus privea cum mulțimea punea bani în vistierie. Mulți bogați puneau mult.
42A venit și o văduvă săracă și a pus doi bănuți, care făceau cât un codrant.
43El i-a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți cei care au pus în vistierie.
44Căci toți au pus din îndestularea lor, dar ea a pus din sărăcia ei tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
