Ioan 8 - Noul Testament SBR 2023(NTSBR)

Femeia prinsă în adulter

1Isus S-a dus spre Muntele Mă­slinilor.

2Dis-de-dimineață a venit din nou în Templu și tot poporul a început să vină la El. După ce S-a așezat jos, a început să-i învețe.

3Cărturarii și fariseii au adus o femeie prinsă în adulter și, după ce au pus-o în mijloc,

4I-au spus lui Isus: „Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă în timp ce săvârșea adulter.

5Moise ne-a poruncit în Lege să ucidem cu pietre pe astfel de femei. Tu, deci, ce zici?”

6Spuneau aceasta ca să-L pună la încercare și să aibă cu ce să-L acuze. Dar Isus S-a aplecat și scria cu degetul pe pământ.

7Cum ei continuau să-L întrebe, Isus S-a ridicat și le-a zis: „Acela dintre voi care este fără păcat să arunce primul cu piatra în ea!”

8Și, aplecându-Se din nou, scria pe pământ.

9Cei ce au auzit, au ieșit afară unul câte unul, începând cu cei bătrâni. El a fost lăsat singur cu femeia care stătea în mijloc.

10Isus S-a ridicat și i-a zis: „Femeie, unde sunt ei? Nimeni nu te-a condamnat?”

11Ea a răspuns: „Niciunul, Doamne!” Și Isus i-a zis: „Nici Eu nu te condamn. Du-te și să nu mai păcătuiești!”]]Isus, Lumina lumii

12Isus le-a vorbit din nou și le-a zis: „Eu sunt Lumina lumii! Cel ce mă urmează nu va umbla nicidecum în întuneric, ci va avea lumina vieții.”

13Atunci fariseii I-au zis: „Tu mărturisești despre tine însuți: mărturia ta, deci, nu este vrednică de crezare!”

14Isus le-a răspuns: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, pentru că Eu știu de unde am venit și unde Mă duc. Dar voi nu știți de unde vin sau unde Mă duc.

15Voi judecați omenește; Eu nu judec pe nimeni.

16Și chiar dacă judec, judecata Mea este potrivită cu adevărul, pentru că nu sunt singur, ci suntem Eu și Tatăl care M-a trimis.

17Chiar în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este vrednică de crezare.

18Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi, dar și Tatăl, care M-a trimis, mărturisește despre Mine.”

19Atunci ei Îl întrebau: „Unde este tatăl tău?” Isus a răspuns: „Nu mă cunoașteți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, L-ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu.”

20Isus a rostit aceste cuvinte în vistierie, pe când îi învăța în Templu. Și nimeni nu L-a prins, pentru că nu Îi venise încă ceasul.

Isus Își anunță plecarea

21Apoi le-a zis iarăși: „Eu Mă duc și Mă veți căuta, dar voi veți muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni.”

22Atunci iudeii au zis: „Doar nu se va omorî de zice: «Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni!»?”

23Și El le-a zis. „Voi sunteți de jos, iar Eu sunt de sus! Voi sunteți din lumea aceasta, dar Eu nu sunt din lumea aceasta.

24De aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre, căci, dacă nu veți crede că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre.”

25Ei L-au întrebat: „Tu cine ești?” Isus le-a răspuns: „Ceea ce vă tot spun de la început.

26Multe am de zis și de judecat cu privire la voi, dar Cel ce M-a trimis este vrednic de crezare și Eu spun lumii ceea ce am auzit de la El.”

27Ei n-au înțeles că le vorbea despre Tatăl.

28Atunci Isus-a zis: „Când Îl veți fi înălțat pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum Tatăl M-a învățat pe Mine.

29Și Cel ce M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, pentru că fac totdeauna ce-I este plăcut Lui.”

Adevărul vă va face liberi

30În timp ce spunea acestea, mulți au crezut în El.

31Atunci Isus a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei.

32Veți cunoaște Adevărul și Adevărul vă va face liberi.”

33Ei I-au zis: „Noi suntem sămânța lui Avraam și nu am fost niciodată robii nimănui! Cum spui tu: «Veți fi liberi!»?”

34Isus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului.

35Și robul nu rămâne pentru totdeauna în casă, dar fiul rămâne pentru totdeauna.

36Așadar, dacă Fiul vă va face liberi, veți fi într-adevăr liberi.

37Știu că sunteți sămânța lui Avraam, dar căutați să Mă omorâți, întrucât cuvântul Meu nu-și găsește loc în voi.

38Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl, iar voi faceți ceea ce ați auzit de la tatăl.”

Fiii diavolului, nu ai lui Avraam

39Ei I-au răspuns: „Tatăl nostru este Avraam!” „Dacă ați fi copii ai lui Avraam”, le-a zis Isus, „ați face faptele lui Avraam.

40Însă acum căutați să Mă omorâți pe Mine, un om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut!

41Voi faceți faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem născuți din adulter. Un singur Tată avem: pe Dumnezeu!”

42„Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru”, le-a zis Isus, „M-ați fi iubit, fiindcă am ieșit și vin de la Dumnezeu; căci n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis!

43De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta cuvântul Meu!

44Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul, și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost un ucigaș de oameni și n-a stat în adevăr, fiindcă nu este adevăr în el. Când spune minciuna, el vorbește din ale lui, fiindcă este mincinos, chiar tatăl minciunii.

45Dar, pentru că Eu spun adevărul, pe Mine nu Mă credeți!

46Care dintre voi Mă poate dovedi vinovat de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți?

47Cel care este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu! Voi de aceea nu ascultați, fiindcă nu sunteți din Dumnezeu!”

Isus înaintea lui Avraam

48Iudeii I-au zis: „Nu zicem noi bine că ești samaritean și că ai demon?”

49Isus le-a răspuns: „N-am demon, ci Eu Îl cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiți!

50Eu nu caut slava Mea! Este Unul care o caută și care judecă.

51Adevărat, adevărat vă spun: Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.”

52[Atunci] iudeii I-au zis: „Acum știm că ai demon! Avraam a murit, profeții de asemenea, iar tu spui: «Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veci nu va gusta moartea!»?

53Doar nu ești tu mai mare decât părintele nostru Avraam care a murit? Și profeții au murit! Cine te crezi?”

54Isus a răspuns: „Dacă Eu Mă slăvesc pe Mine Însumi, slava Mea nu înseamnă nimic. Tatăl Meu este Cel ce Mă slăvește, El despre care voi ziceți: «Este Dumnezeul nostru!»

55Cu toate acestea, nu-L cunoașteți, dar Eu Îl cunosc. Dacă aș zice că nu-L cunosc, aș fi ca voi, un mincinos. Dar Îl cunosc și păzesc cuvântul Lui.

56Tatăl vostru Avraam a tresăltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o și s-a bucurat.”

57Atunci iudeii I-au zis: „Nu ai nici cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam?”

58Isus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun: mai înainte de a se fi născut Avraam, Eu sunt!”

59Atunci au luat pietre ca arunce în El, dar Isus S-a ascuns și a ieșit din Templu.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help