1Pavel, îndreptându-și privirea către Sinedriu, a spus: „Fraților, până în ziua de azi, am trăit înaintea lui Dumnezeu cu o conștiință curată.”
2Marele preot Anania a poruncit celor care stăteau pe lângă el să-l lovească peste gură.
3Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu stai și mă judeci pe mine după Lege și poruncești, împotriva Legii, să fiu lovit?”
4Cei care stăteau lângă el au spus: „Pe marele preot al lui Dumnezeu îl insulți tu?”
5Însă Pavel a zis: „Nu mi-am dat seama, fraților, că este mare preot; căci este scris: «Pe un conducător al poporului tău să nu-l vorbești de rău.»”
6Pavel, știind că o parte a Sinedriului era formată din saduchei și cealaltă din farisei, a strigat în Sinedriu: „Fraților, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; pentru nădejdea în învierea morților sunt eu judecat.”
7Când a spus aceasta, s-a iscat o ceartă între farisei și saduchei și adunarea s-a dezbinat.
8Căci saducheii spun că nu este înviere, nici înger, nici duh; fariseii, însă, le mărturisesc pe toate.
9Și s-a auzit un strigăt mare și câțiva dintre cărturarii din gruparea fariseilor s-au ridicat și au obiectat, zicând: „Noi nu găsim nimic rău în omul acesta. Dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger?”
10Fiindcă cearta se încingea, tribunul, temându-se ca Pavel să nu fie rupt în bucăți de către ei, a poruncit trupei de soldați să coboare, să-l ia cu forța din mijlocul lor și să-l ducă în garnizoană.
11În noaptea următoare Domnul a stat lângă el și i-a spus: „Îndrăznește căci, așa cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și la Roma.”
Complotul împotriva vieții lui Pavel12Când s-a făcut ziuă, iudeii au uneltit și s-au legat cu jurământ, spunând că nu vor mânca și nici nu vor bea până nu-l vor fi ucis pe Pavel.
13Cei care au pus la cale acest complot erau mai mult de patruzeci.
14Aceștia au venit la marii preoți și la bătrâni, spunând: „Noi ne-am legat cu un jurământ să nu mâncăm nimic până nu-l vom fi ucis pe Pavel.
15De aceea, împreună cu Sinedriul, cereți tribunului să-l aducă jos la voi, ca și cum ați avea de gând să cercetați mai amănunțit lucrurile privitoare la el. Noi suntem gata să-l ucidem înainte ca el să se apropie.”
16Auzind de această cursă, fiul surorii lui Pavel a venit la garnizoană, a intrat și l-a anunțat pe Pavel.
17Pavel l-a chemat pe unul dintre centurioni, zicând: „Du-l pe acest tânăr la tribun, căci are să-i spună ceva.”
18Așadar, centurionul l-a luat, l-a dus la tribun și a zis: „Întemnițatul Pavel m-a chemat și m-a rugat să-l aduc la tine pe acest tânăr, întrucât are să-ți spună ceva.”
19Tribunul l-a luat de mână și, trăgându-l deoparte, l-a întrebat: „Ce ai să-mi dai de știre?”
20El a zis: „Iudeii s-au înțeles să te roage ca mâine să-l duci pe Pavel jos la Sinedriu, ca și cum ar fi ceva de cercetat mai amănunțit cu privire la el.
21Dar tu să nu te lași convins de ei. Căci mai mult de patruzeci de bărbați dintre ei îl pândesc. Aceștia s-au jurat că nu vor mânca și nici nu vor bea, până când nu-l vor fi ucis. Chiar acum ei sunt gata și așteaptă aprobare de la tine.”
22Atunci tribunul a dat drumul tânărului, poruncindu-i: „Să nu spui nimănui că mi-ai făcut de cunoscut aceste lucruri!”
Pavel este trimis la guvernatorul Felix23Și, chemând la sine pe doi dintre centurioni, le-a spus: „Pregătiți două sute de soldați, șaptezeci de călăreți și două sute de sulițași, care să meargă până la Cezareea la al treilea ceas din noapte.
24Să aibă pregătiți și niște cai pe care să-l așeze pe Pavel și, astfel, să-l ducă în siguranță la guvernatorul Felix.”
25A scris și o scrisoare, cu următorul conținut:
26„Claudius Lysias, către preaalesul guvernator Felix: Salutare!
27Pe omul acesta care a fost prins de iudei și care era gata să fie ucis de ei, după ce am aflat că este cetățean roman, l-am scăpat venind cu o trupă de soldați.
28Voind să aflu motivul pentru care îl acuzau, l-am dus la Sinedriul lor.
29Am găsit că era acuzat cu privire la anumite dispute privitoare la legea lor, dar nu avea nicio acuzație pentru care să fie vrednic de moarte sau de lanțuri.
30După ce mi s-a făcut de cunoscut că un complot se punea la cale împotriva acestui om, îndată l-am trimis la tine, anunțându-i, de asemenea, pe acuzatori să prezinte înaintea ta ce au împotriva lui.”
31Așadar, soldații, potrivit cu ceea ce li s-a poruncit, l-au luat pe Pavel și l-au dus în timpul nopții în Antipatris.
32A doua zi, ei s-au întors în garnizoană, lăsându-i pe călăreți să plece împreună cu el.
33Aceștia au intrat în Cezareea, i-au înmânat guvernatorului scrisoarea și i l-au prezentat pe Pavel.
34După ce a citit scrisoarea, l-a întrebat din ce provincie este. Când a aflat că este din Cilicia,
35i-a zis: „Te voi audia când vor sosi și acuzatorii tăi.” Și a poruncit să fie ținut sub pază în pretoriul lui Irod.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.