Efeseni 5 - Noul Testament SBR 2023(NTSBR)

1Așadar, ca niște copii preaiubiți, luați ca model pe Dumnezeu

2și trăiți în dragoste, după cum și Cristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine lui Dumnezeu, pentru noi, ca dar și ca jertfă de o plăcută mireasmă!

3Iar curvia și orice fel de necurăție, sau lăcomia, nici să nu fie amintite între voi, așa cum se cuvine din partea unor sfinți,

4nici cuvinte obscene, nici cuvinte nesăbuite sau glume murdare, care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă cuvinte de mulțumire.

5Să știți lucrul acesta: niciun curvar sau necurat sau lacom, care este un idolatru, nu are moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.

Trăiți ca fii ai luminii!

6Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe goale, căci din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.

7De aceea, să nu vă faceți părtași cu ei!

8Căci altădată erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Trăiți ca niște copii ai luminii!

9– căci rodul luminii constă în orice bunătate, dreptate și adevăr –

10cercetând ce este plăcut înaintea Domnului.

11Să nu luați parte la lucrările neroditoare ale întunericului ci, mai degrabă, condamnați-le public.

12Căci este rușinos să și vorbim despre ceea ce fac ei în ascuns.

13Dar toate acestea sunt condamnate de lumină când sunt scoase la iveală,

14căci tot ce este scos la iveală este lumină. De aceea se zice:

„Trezește-te, tu, care dormi!

Scoală-te din morți

și Cristos te va lumina!”

15Așadar, aveți grijă cum trăiți: nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.

16Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele!

17De aceea nu fiți fără judecată, ci înțelegeți care este voia Domnului.

18Nu vă îmbătați cu vin, în care este destrăbălare! Dimpotrivă, fiți mereu umpluți de Duh,

19vorbind între voi cu psalmi, imnuri și cântări duhovnicești, cântând și aducând laudă Domnului în inima voastră,

20și mulțumind totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate, în Numele Domnului nostru Isus Cristos!

Îndemnuri pentru soți și soții

21Supuneți-vă unii altora în frica lui Cristos!

22Soțiile să se supună soților lor, ca Domnului,

23fiindcă soțul este capul soției, după cum și Cristos este Capul Bisericii, El Însuși Mântuitor al Trupului.

24Dar, după cum Biserica Îi este supusă lui Cristos, tot așa să fie și soțiile soților lor, în toate.

25Soților, iubiți-vă soțiile întocmai cum Și-a iubit și Cristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea,

26ca să o sfințească, după ce a curățit-o prin spălarea cu apă, prin cuvânt,

27ca El să-Și prezinte Lui Însuși Biserica slăvită, neavând pată sau zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci fiind sfântă și fără cusur.

28Tot așa trebuie să-și iubească și soții soțiile, ca pe propriul lor trup. Cine-și iubește soția, pe sine se iubește.

29Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul, ci, dimpotrivă, îl hrănește și îl îngrijește, precum Cristos Biserica,

30căci suntem mădulare ale Trupului Său.

31De aceea, își va lăsa omul tatăl și mama și se va alipi de soția sa, iar cei doi vor fi un singur trup.

32Taina aceasta este mare: vorbesc despre Cristos și despre Biserică.

33Așadar, fiecare din voi așa să-și iubească soția ca pe sine însuși, iar soția să-și respecte soțul!

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help