1Duhul, însă, spune clar că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ascultând de duhuri înșelătoare și de învățături ale demonilor,
2prin ipocrizia unor mincinoși, însemnați cu fierul roșu în conștiința lor.
3Ei interzic căsătoria și cer abținerea de la mâncărurile pe care Dumnezeu le-a creat pentru a fi primite cu mulțumire de către cei ce cred și cunosc adevărul.
4Pentru că orice este creat de Dumnezeu este bun și nimic nu este de aruncat, dacă este luat cu mulțumire,
5pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.
Timotei, un bun slujitor al lui Isus Cristos6Punând aceste lucruri înaintea fraților, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, care se hrănește cu cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat-o îndeaproape.
7Ferește-te de basmele lumești și băbești! Mai degrabă, antrenează-te în ce privește evlavia!
8Căci antrenarea trupului este de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în toate privințele, având promisiunea vieții de acum și a celei viitoare.
9Demn de crezare și de toată primirea este acest cuvânt;
10căci de aceea trudim și ne luptăm, fiindcă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioși.
11Poruncește și învață-i aceste lucruri!
12Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea, ci fii un model pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.
13Până voi veni, preocupă-te cu citirea, îndemnarea și învățarea altora.
14Nu neglija darul care este în tine și care ți-a fost dat prin profeție, cu punerea mâinilor de către grupul de prezbiteri.
15Meditează asupra acestor lucruri, adâncește-te în ele, ca înaintarea ta să fie evidentă pentru toți.
16Ia seama la tine însuți și la învățătura pe care o dai! Perseverează în aceste lucruri, căci, făcând aceasta, te vei mântui atât pe tine însuți, cât și pe cei care te ascultă.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.