1Întrucât mulți s-au apucat să alcătuiască o istorisire cu privire la lucrurile care s-au împlinit printre noi,
2așa cum ni le-au transmis cei care de la început au fost martori oculari și care au devenit slujitori ai Cuvântului,
3mi s-a părut și mie potrivit ca, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la începutul lor, să ți le scriu în ordine, preaalesule Teofile,
4ca să cunoști adevărul cu privire la lucrurile despre care ai fost învățat.
Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul5În zilele lui Irod, regele Iudeei, era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia. Soția lui era dintre fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta.
6Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, respectând fără abatere toate poruncile și rânduielile Domnului.
7Însă nu aveau niciun copil, fiindcă Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în vârstă.
8În timp ce Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu la Templu, la rândul cetei lui,
9i-a ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului și să ardă tămâie.
10La ora arderii tămâiei, toată mulțimea poporului era afară și se ruga.
11Atunci i s-a arătat un înger al Domnului care stătea în partea dreaptă a altarului pentru arderea tămâiei.
12Când l-a văzut, Zaharia s-a înspăimântat și l-a apucat frica.
13Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta Elisabeta îți va naște un fiu și-i vei pune numele Ioan.
14Va fi pentru tine o bucurie și o desfătare și mulți se vor bucura de nașterea lui,
15căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură tare, ci va fi plin de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei lui.
16Și pe mulți dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor.
17El va merge înaintea Lui în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea celor drepți, să-I pregătească Domnului un popor gata de a-L primi.”
18Și Zaharia a zis îngerului: „Prin ce voi cunoaște aceasta? Căci eu sunt un om bătrân și soția mea este înaintată în vârstă.”
19Îngerul i-a răspuns: „Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să-ți vorbesc și să-ți aduc aceste vești bune.
20Iată că vei fi mut și nu vei putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.”
21Poporul îl aștepta pe Zaharia și se mira de faptul că el întârzia în Templu.
22Când a ieșit, n-a putut să le vorbească și ei au înțeles că avusese o vedenie în Templu. El, însă, le făcea semne și continua să rămână mut.
23Când s-au încheiat zilele slujirii sale, a plecat acasă.
24După aceste zile, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată și s-a ascuns timp de cinci luni, zicând:
25„Iată ce mi-a făcut Domnul atunci când și-a îndreptat privirea spre mine ca să-mi ia rușinea dinaintea oamenilor!”
Vestirea nașterii lui Isus26În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret,
27la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
28Venind la ea, îngerul i-a zis: „Bucură-te tu, căreia ți s-a arătat mare har! Domnul este cu tine!”
29Ea a fost tulburată de aceste cuvinte și se gândea ce fel de salut poate fi acesta.
30Și îngerul i-a zis: „Nu te teme, Maria, căci ai găsit har la Dumnezeu!
31Iată că vei rămâne însărcinată, vei naște un Fiu și-I vei pune numele Isus.
32El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt. Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, tatăl Său,
33și va domni peste casa lui Iacov în veci, iar domnia Lui nu va avea sfârșit.”
34Maria l-a întrebat pe înger: „Cum se va întâmpla lucrul acesta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?”
35Îngerul i-a răspuns. „Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri! De aceea, Sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu.
36Iată că și Elisabeta, rudenia ta, cea care era numită stearpă, a zămislit un fiu la bătrânețe și este în luna a șasea.
37Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.”
38Maria a zis: „Iată-mă, roaba Domnului! Facă-mi-se după cuvântul tău!” Și îngerul a plecat de la ea.
Vizita Mariei la Elisabeta39În zilele acelea, Maria s-a ridicat și s-a dus în grabă spre ținutul muntos, într-o cetate a lui Iuda.
40A intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta.
41De îndată ce Elisabeta a auzit salutul Mariei, i-a săltat copilul în pântece și Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt.
42Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău!
43Cum de mi s-a dat să vină la mine mama Domnului meu?
44Căci, iată, de îndată ce a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a săltat copilul de bucurie în pântecele meu.
45Și ferice de cea care a crezut că se vor împlini cuvintele ce i-au fost spuse din partea Domnului.”
Cântarea Mariei46Maria a zis:
„Sufletul meu mărește pe Domnul
47și mi se bucură duhul în Dumnezeu,
Mântuitorul meu,
48pentru că a privit la starea smerită a roabei Sale.
Iată că, de acum încolo,
toate generațiile mă vor ferici,
49pentru că Cel Puternic
a făcut pentru mine lucruri mari
și Sfânt este Numele Lui.
50Îndurarea Lui ține din generații în generații
pentru cei care se tem de El.
51Și-a arătat puterea brațului Său,
i-a spulberat pe cei mândri de gândul inimii lor.
52I-a dat jos pe cei puternici de pe tronuri
și i-a înălțat pe cei smeriți.
53Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți,
iar pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale.
54A venit în ajutorul lui Israel, slujitorul Său,
aducându-Și aminte de îndurarea Sa
55față de Avraam și seminția lui, în veac,
după cum le promisese părinților noștri.”
56Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni, apoi s-a întors acasă.
Nașterea lui Ioan Botezătorul57Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască și a născut un fiu.
58Vecinii și rudeniile ei au auzit că Domnul Și-a sporit îndurarea față de ea și s-au bucurat împreună cu ea.
59În ziua a opta, au venit să circumcidă copilul și voiau să-l numească Zaharia, după numele tatălui său.
60Însă, mama lui a zis: „Nu, ci se va chema Ioan!”
61Și ei i-au răspuns: „Nu este nimeni printre rudeniile tale care poartă numele acesta!”
62Îi făceau semne tatălui său întrebându-l cum ar vrea să fie numit copilul.
63El a cerut o tăbliță și a scris, spunând: „Numele lui este Ioan!” Și s-au mirat toți.
64Deodată i s-a deschis gura și limba i-a fost dezlegată, iar el vorbea și-L binecuvânta pe Dumnezeu.
65Pe toți vecinii lor i-a cuprins frica și în tot ținutul muntos al Iudeei se vorbea despre toate aceste lucruri.
66Toți cei care le auzeau, le păstrau în inima lor și se întrebau: „Oare ce va fi copilul acesta?”, căci mâna Domnului era cu el.
Cântarea lui Zaharia67Zaharia, tatăl lui Ioan, a fost umplut de Duhul Sfânt și a profețit, zicând:
68„Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel,
pentru că Și-a cercetat poporul și l-a răscumpărat.
69El ne-a ridicat un corn al mântuirii
în casa lui David, slujitorul Său,
70după cum a vorbit prin gura sfinților Săi profeți din vechime,
71o izbăvire de dușmanii noștri și din mâna tuturor celor care ne urăsc,
72ca să-Și arate îndurarea față de părinții noștri
și să-Și aducă aminte de sfântul Său legământ,
73de jurământul pe care i l-a făcut lui Avraam, tatăl nostru,
că ne va permite
74să-I slujim fără frică, după ce vom fi fost scăpați
din mâna dușmanilor noștri,
75în sfințenie și dreptate înaintea Lui, în toate zilele vieții noastre.
76Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt,
căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Sale,
77să dai poporului Său cunoștința mântuirii,
prin iertarea păcatelor lui,
78datorită inimii pline de îndurare a Dumnezeului nostru,
cu care ne va cerceta Cel ce răsare din înălțime,
79ca să-i lumineze pe cei ce zac în întuneric și umbra morții;
ca să ne îndrepte pașii pe calea păcii.”
80Copilul, însă, creștea și se întărea în duh. El a rămas în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.