Apocalipsa 7 - Noul Testament SBR 2023(NTSBR)

Pecetluirea celor 144.000 de israeliți

1După aceasta, am văzut patru îngeri stând în cele patru zări ale pământului, ținând în frâu cele patru vânturi ale pământului, așa încât niciun vânt să nu sufle, nici pe pământ, nici pe mare, nici asupra vreunui copac.

2Și am văzut un alt înger care se ridica de la răsăritul soarelui și care avea pecetea Dumnezeului Celui viu. El a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora le fusese dat să producă stricăciuni pământului și mării,

3zicând: „Nu faceți stricăciuni nici pământului, nici mării, nici copacilor, până când nu vom fi pus pecetea pe fruntea robilor Dumnezeului nostru!”

4Și am auzit numărul celor care au fost pecetluiți: o sută patruzeci și patru de mii, pecetluiți din toate semințiile fiilor lui Israel:

5din seminția lui Iuda au fost pecetluiți douăsprezece mii,

din seminția lui Ruben, douăsprezece mii,

din seminția lui Gad,

douăsprezece mii,

6din seminția lui Așer,

douăsprezece mii,

din seminția lui Neftali, douăsprezece mii,

din seminția lui Manase, douăsprezece mii,

7din seminția lui Simeon, douăsprezece mii,

din seminția lui Levi,

douăsprezece mii,

din seminția lui Isahar, douăsprezece mii,

8din seminția lui Zabulon, douăsprezece mii,

din seminția lui Iosif,

douăsprezece mii și

din seminția lui Beniamin au fost pecetluiți douăsprezece mii.

Mulțimea ce vine din necazul cel mare

9După aceasta m-am uitat și iată că era o mare mulțime, pe care n-o putea număra nimeni, din toate neamurile, semințiile, popoarele și limbile. Stăteau înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe și cu ramuri de palmier în mâini.

10Ei strigau cu glas tare, zicând:

„A Dumnezeului nostru este mântuirea,

a Celui care șade pe tron

și a Mielului!”

11Și toți îngerii stăteau în jurul tronului și al bătrânilor și al celor patru ființe. Ei s-au aruncat cu fețele la pământ înaintea tronului și s-au închinat lui Dumnezeu,

12zicând:

„Amin! Lauda, slava, înțelepciunea,

recunoștința, cinstea, puterea și tăria

să fie aduse Dumnezeului nostru, în vecii vecilor! Amin!”

13Unul dintre bătrâni mi s-a adresat, zicându-mi: „Cine sunt aceștia îmbrăcați în haine albe și de unde au venit?”

14Eu i-am răspuns: „Domnul meu, tu știi!” Și el mi-a zis:

„Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare.

Ei și-au spălat hainele

și le-au albit în sângele Mielului.

15De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu

și-I slujesc zi și noapte în Templul Său;

iar Cel ce stă pe tron Își va întinde cortul deasupra lor.

16Nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta,

nu-i va mai arde soarele,

nici vreo arșiță;

17căci Mielul care este în mijlocul tronului îi va păstori

și-i va conduce la izvoarele apelor vieții,

iar Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help