1Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, potrivit promisiunii vieții care este în Cristos Isus,
2către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Domnul nostru!
Credincioșia față de Evanghelie3Îi mulțumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu o conștiință curată, asemenea strămoșilor mei, când, neîncetat, zi și noapte, îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele.
4Îmi aduc aminte de lacrimile tale și doresc mult să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
5Îmi aduc aminte de credința neprefăcută care este în tine, care și-a găsit loc mai întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice; și sunt convins că și în tine.
6De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.
7Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci unul de putere, de dragoste și de judecată sănătoasă.
8Așadar, nu te rușina de mărturia despre Domnul nostru, nici de mine, întemnițat pentru El, ci suferă împreună cu mine pentru Evanghelie, după puterea pe care o ai de la Dumnezeu.
9El ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită faptelor noastre, ci datorită planului Său și harului care ne-a fost dat în Cristos Isus, înainte de veșnicii,
10dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru, Cristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și nemurirea prin Evanghelie.
11Pentru ea am fost pus eu propovăduitor, apostol și învățător.
12De aceea și îndur eu aceste suferințe. Dar nu mi-e rușine, căci știu în Cine am crezut și sunt convins că El este în stare să păzească ceea ce mi-a încredințat, până în ziua aceea.
13Păstrează tiparul cuvintelor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, în credința și dragostea care sunt în Cristos Isus.
14Păzește lucrul cel bun care ți-a fost încredințat prin Duhul Sfânt care locuiește în noi.
Despre unii colaboratori15Știi că toți cei din Asia m-au părăsit, între ei fiind și Figel și Hermogen.
16Domnul să dea îndurare casei lui Onisifor, fiindcă deseori m-a înviorat și nu i-a fost rușine de lanțul meu
17ci, dimpotrivă, fiind în Roma, m-a căutat cu stăruință și m-a găsit.
18Să dea Domnul să găsească îndurare de la Domnul în ziua aceea! Tu știi bine cât de mult mi-a slujit în Efes.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.