1Cuvântul Domnului care i-a fost spus lui Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda.
2„Voi nimici totul de pe fața pământului”, zice Domnul.
3„VoiOs. 4:3. nimici oamenii și vitele, păsările cerului și peștii mării, pietrele de poticnireEzec. 7:19; 14:3,4,7. Mat. 13:41. și pe cei răi împreună cu ele; îi voi nimici cu desăvârșire pe oameni de pe fața pământului”, zice Domnul.
4„Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda și împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârșire din locul acesta rămășițele lui2Împ. 23:4,5. Baal, numele slujitorilor săiOs. 10:5. și preoții împreună cu ei,
5pe cei ce se închină2Împ. 23:12. Ier. 19:13. pe acoperișuri înaintea oștirii cerurilor, pe cei ce se închină1Împ. 18:21. 2Împ. 17:33,41. jurândIs. 48:1. Os. 4:15. pe Domnul, dar care jură și pe împăratul lor, MalcamIos. 23:7. 1Împ. 11:33.,
6pe cei ceIs. 1:4. Ier. 2:13,17; 15:6. s-au abătut de la Domnul și pe cei ce nu-L cautăOs. 7:7. pe Domnul, nici nu întreabă de El.”
7TăcereHab. 2:20. Zah. 2:13. înaintea Domnului Dumnezeu! CăciIs. 13:6. ziua Domnului este aproape; căci DomnulIs. 34:6. Ier. 46:10. Ezec. 39:17. Apoc. 19:17. a pregătit jertfa, Și-a sfințit oaspeții.
8„În ziua jertfei Domnului îi voi pedepsi pe voievoziiIer. 39:6. și pe fiii împăratului și pe toți cei ce poartă haine străine.
9În ziua aceea îi voi pedepsi și pe toți cei ce sar peste prag, pe cei ce umplu de silnicie și de înșelăciune casa stăpânului lor.
10În ziua aceea”, zice Domnul, „se vor auzi strigăte de jale la Poarta Peștilor2Cron. 33:14., urlete în cealaltă mahala a cetății și un mare prăpăd pe dealuri.
11Văitați-vă, locuitori dinIac. 5:1. Macteș, căci toți cei ce fac negoț sunt nimiciți, toți cei încărcați cu argint sunt nimiciți cu desăvârșire!
12În vremea aceea voi scormoni Ierusalimul cu felinare și îi voi pedepsi pe toți oamenii care se bizuie pe drojdiileIer. 48:11. Am. 6:1. lor și zicPs. 94:7. în inima lor: «Domnul nu va face nici bine, nici rău.»
13Averile lor vor fi de jaf, și casele lor vor fi pustiite; vor zidi case, și nuDeut. 28:30,39. Am. 5:11. le vor locui, vor sădi vii, și nu vor bea vinMica 6:15. din ele.”
14Ziua cea mare a Domnului este aproapeIoel 2:1,11., este aproape și vine în graba mare. Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, și viteazul țipă cu amar.
15ZiuaIs. 22:5. Ier. 30:7. Ioel 2:2,11. Am. 5:18. Vers. 18 aceea este o zi de mânie, o zi de necaz și de groază, o zi de pustiire și de nimicire, o zi de întuneric și de negură, o zi de nori și de întunecime,
16o zi în care vor răsuna trâmbițaIer. 4:19. și strigătele de război împotriva cetăților întărite și a turnurilor înalte.
17„Atunci îi voi pune pe oameni la strâmtoare și vor bâjbâi ca niște orbiDeut. 28:29. Is. 59:10., pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângelePs. 79:3. ca praful, și carnea – ca gunoiulPs. 83:10. Ier. 9:22; 16:4..”
18Nici argintulProv. 11:4. Ezec. 7:19., nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească în ziua mâniei Domnului, ci toată țara va fi mistuităCap. 3:8. de focul geloziei Lui, căci îi va nimici deodată pe toțiVers. 2,3 locuitorii țării.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.