1În anul dintâiCap. 1:21; 5:31; 6:28. al lui Darius, fiul lui Ahașveroș, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăția haldeenilor,
2în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărți că trebuiau să treacă șaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul2Cron. 36:21. Ier. 25:11,12; 29:10. Ieremia.
3Și mi-am întorsNeem. 1:4. Ier. 29:12,13. Cap. 6:10 Iac. 4:8‑10. fața spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă.
4M-am rugat Domnului, Dumnezeului meu, și I-am făcut următoarea mărturisire: „DoamneEx. 20:6. Deut. 7:9. Neem. 1:5; 9:32., Dumnezeule mare și înfricoșător, Tu, care ții legământul și le dai îndurare celor ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale!
5Noi1Împ. 8:47,48. Neem. 1:6,7; 9:33,34. Ps. 106:6. Is. 64:5‑7. Ier. 14:7. Vers. 15 am păcătuit, am săvârșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile și orânduirile Tale.
6Nu i-am ascultat2Cron. 36:15,16. Vers. 10 pe robii Tăi, prorocii, care le-au vorbit în Numele Tău împăraților noștri, căpeteniilor noastre, părinților noștri și către tot poporul țării.
7Tu, Doamne, eștiNeem. 9:33. drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine, nouă, tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului și întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate țările în care i-ai izgonit din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovați față de Tine!
8Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple fața de rușineVers. 7, da, nouă, împăraților noștri, căpeteniilor noastre și părinților noștri, pentru că am păcătuit împotriva Ta!
9La Domnul, Dumnezeul nostruNeem. 9:17. Ps. 130:4,7., însă sunt îndurarea și iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit.
10N-am ascultatVers. 6 glasul Domnului, Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi, prorocii,
11ci tot IsraelulIs. 1:4‑6. Ier. 8:5,10. a călcat Legea Ta și s-a abătut astfel ca să nu asculte de glasul Tău. De aceea ne-au și lovit blestemele și jurămintele scrise în LegeaLev. 26:14. Deut. 27:15; 28:15; 29:20; 30:17,18; 31:17; 32:19. Plân. 2:17. lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.
12El a împlinitZah. 1:6. astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră și împotriva căpeteniilor noastre care ne-au cârmuit și a adus peste noi o mare nenorocire, așa cum niciodată și nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplatPlân. 1:12; 2:13. Ezec. 5:9. Am. 3:2. o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului.
13După cumLev. 26:14. Deut. 28:15. Plân. 2:17. este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi, și noi nu L-am rugatIs. 9:13. Ier. 2:30; 5:3. Os. 7:7,10. pe Domnul, Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre și n-am luat aminte la adevărul Tău.
14De aceea și Domnul S-a îngrijitIer. 31:28; 44:27. ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul, Dumnezeul nostruNeem. 9:33. Vers. 7, este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultatVers. 10 glasul Lui.
15Și acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, care ai scosEx. 6:1,6; 32:11. 1Împ. 8:51. Neem. 1:10. Ier. 32:21. poporul Tău din țara Egiptului prin mâna Ta cea puternică și Ți-ai făcut un NumeEx. 14:18. Neem. 9:10. Ier. 32:20., așa cum este și astăzi, noi am păcătuitVers. 5, am săvârșit nelegiuire,
16dar, Doamne, după toată îndurarea Ta1Sam. 12:7. Ps. 31:1; 71:2. Mica 6:4,5., abate mânia și urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalim, de la munteleVers. 20 Zah. 8:3. Tău cel sfânt, căci din pricina păcatelor noastre și din pricina nelegiuirilorEx. 20:5. părinților noștri sunt IerusalimulPlân. 2:15,16. și poporul Tău de ocaraPs. 44:13,14; 79:4. tuturor celor ce ne înconjoară!
17Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea și cererile robului Tău și, pentru dragosteaPlân. 5:18. Domnului, făVers. 19 să strălucească Fața Ta peste sfântul Tău Locaș pustiitNum. 6:25. Ps. 67:1; 80:3,7,19. Ioan 16:24.!
18PleacăIs. 37:17. urechea, Dumnezeule, și ascultă! Deschide ochii și priveșteEx. 3:7. Ps. 80:14. la dărâmăturile noastre și la cetatea peste care este chemat NumeleIer. 25:29. Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îți aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.
19Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează și nu zăbovi, din dragoste pentru TinePs. 79:9,10; 102:15,16., Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta și peste poporul Tău!”
20Pe cândPs. 32:5. Is. 65:24. încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu, Israel, și îmi aduceam cererile înaintea Domnului, Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu,
21pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul GavrilCap. 8:16., pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie, și m-a atinsCap. 8:18; 10:10,16. în clipa1Împ. 18:36. când se aducea jertfa de seară.
22El m-a învățat, a stat de vorbă cu mine și mi-a zis: „Daniele, am venit acum să-ți luminez mintea.
23Când ai început tu să te rogi, a ieșit cuvântul, și euCap. 10:12. vin să ți-l vestesc; căci tu ești preaiubitCap. 10:11,19. și scump. Ia aminteMat. 24:15. dar la cuvântul acesta și înțelege vedenia!
24Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelorIs. 53:10., până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihăniriiIs. 53:11. Ier. 23:5,6. Evr. 9:12. Apoc. 14:6. veșnice, până la pecetluirea vedeniei și a prorociei și până la ungereaPs. 45:7. Luca 1:35. Ioan 1:41. Evr. 9:11. Sfântului Sfinților.
25Să știiVers. 23 Mat. 24:15. dar și să înțelegi că, de laEzra 4:24; 6:1,15; 7:1. Neem. 2:1,3,5,6,8. darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia)Ioan 1:41; 4:25., la CârmuitorulIs. 55:4., vor trece șapte săptămâni; apoi, timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anumeNeem. 4:8,16‑18; 6:15. în vremuri de strâmtorare.
26După aceste șaizeci și două de săptămâni, UnsulIs. 53:8. Mar. 9:12. Luca 24:46. va fi stârpit și nu1Pet. 2:21; 3:18. va avea nimic. PoporulMat. 22:7. unui domn care va veni va nimiciLuca 19:44. cetatea și sfântul LocașMat. 24:2., și sfârșitulMat. 24:6,14. lui va fi ca printr-un potopIs. 8:7,8. Cap. 11:10,22 Naum 1:8.; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit și împreună cu el și pustiirile.
27El va face un legământIs. 42:6; 55:3. Ier. 31:31. Ezec. 16:60‑62. trainic cu mulți timp de o săptămânăIs. 53:11. Mat. 26:28. Rom. 5:15,19. Evr. 9:28., dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare, și pe aripa urâciunilor idoleștiMat. 24:15. Mar. 13:14. Luca 21:20. va veni unul care pustiește, până va cădea asupra celui pustiit prăpădulIs. 10:22,23; 28:22. Cap. 11:36 Luca 21:24. Rom. 11:26. hotărât.”
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.