1 Cronici 21 - Cornilescu Centenary Edition 2024(EDC100)

Numărătoarea poporului

1Satana2Sam. 24:1. s-a sculat împotriva lui Israel și l-a ațâțat pe David să facă numărătoarea lui Israel.

2Și David le-a zis lui Ioab și căpeteniilor poporului: „Duceți-vă de faceți numărătoarea lui Israel de la Beer-Șeba până la Dan și spuneți-mi, ca să știu la cât se ridicăCap. 27:23. numărul poporului!”

3Ioab a răspuns: „Domnul să facă poporul Lui încă de o sută de ori pe atâta! Împărate, domnul meu, nu sunt ei toți slujitori ai domnului meu? Dar pentru ce cere domnul meu lucrul acesta? Pentru ce să-l faci pe Israel să păcătuiască astfel?”

4Împăratul a stăruit în porunca pe care i-o dădea lui Ioab. Și Ioab a plecat și a străbătut tot Israelul, apoi s-a întors la Ierusalim.

5Ioab i-a dat lui David cartea numărătorii poporului: în tot Israelul erau o mie de mii și o sută de mii de bărbați în stare să scoată sabia, iar în Iuda erau patru sute șaptezeci de mii de bărbați în stare să scoată sabia.

6Între ei nu i-a numărat și pe Levi și BeniaminCap. 27:24., căci porunca împăratului i se părea o urâciune.

Ciuma

7Porunca aceasta nu I-a plăcut lui Dumnezeu, care l-a lovit pe Israel.

8Și David I-a zis lui Dumnezeu: „Am săvârșit un mare păcat2Sam. 24:10. făcând lucrul acesta. Acum, iartă2Sam. 12:13. fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”

9Domnul i-a vorbit astfel lui Gad, văzătorul1Sam. 9:9. lui David:

10„Du-te și spune-i lui David: «Așa vorbește Domnul: ‘Îți pun înainte trei urgii; alege una din ele, și te voi lovi cu ea!’»”

11Gad s-a dus la David și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: «Primește:

12sau trei2Sam. 24:13. ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de potrivnicii tăi și atins de sabia vrăjmașilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului și ciuma să fie în țară și îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ținutul lui Israel! Vezi acum ce trebuie să-I răspund Celui ce mă trimite!»”

13David i-a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare. Să cad în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite, dar să nu cad în mâinile oamenilor!”

14Domnul a trimis ciuma în Israel și au căzut șaptezeci de mii de oameni din Israel.

15Dumnezeu a trimis un înger2Sam. 24:16. la Ierusalim ca să-l nimicească; și pe când îl nimicea, Domnul S-a uitat și I-a părutGen. 6:6. rău de răul acesta; și i-a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ți mâna înapoi!” Îngerul Domnului stătea lângă aria lui Ornan, iebusitul.

16David a ridicat ochii și l-a văzut2Cron. 3:1. pe îngerul Domnului stând între pământ și cer și ținând în mână sabia scoasă și întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci David și bătrânii, înveliți cu sac, au căzut cu fața la pământ.

17Și David I-a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit și am făcut răul acesta, dar oile acestea ce au făcut oare? Doamne, Dumnezeul meu, mâna Ta să fie dar peste mine și peste casa tatălui meu și să nu piardă pe poporul Tău!”

18Îngerul2Cron. 3:1. Domnului i-a spus lui Gad să-i vorbească lui David să se suie să-I ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, iebusitul.

19David s-a suit, după cuvântul pe care-l spusese Gad în Numele Domnului.

20Ornan s-a întors și a văzut îngerul, și cei patru fii ai lui s-au ascuns împreună cu el: treiera grâul atunci.

21Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat și l-a zărit pe David, apoi a ieșit din arie și s-a închinat înaintea lui David cu fața la pământ.

22David i-a zis lui Ornan: „Dă-mi locul ariei să zidesc în el un altar Domnului; dă-mi-l pe prețul lui în argint, ca să se îndepărteze urgia de deasupra poporului!”

23Ornan i-a răspuns lui David: „Ia-l și să facă domnul meu împăratul ce va crede; iată, eu dau boii pentru arderea-de-tot, carele în loc de lemne și grâul pentru darul de mâncare, toate le dau.”

24Dar împăratul David i-a zis lui Ornan: „Nu! Vreau să-l cumpăr pe prețul lui în argint, căci nu-I voi da Domnului ce este al tău și nu voi aduce o ardere-de-tot care să nu mă coste nimic.”

25Și David i-a dat2Sam. 24:24. lui Ornan șase sute de sicli de aur pentru locul ariei.

26David I-a zidit acolo un altar Domnului și a adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. L-a chemat pe Domnul, și Domnul i-a răspuns prin focLev. 9:24. 2Cron. 8:1; 7:1., care s-a coborât din cer pe altarul arderii-de-tot.

27Atunci Domnul i-a vorbit îngerului, care și-a vârât iarăși sabia în teacă.

28Pe vremea aceasta David, văzând că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, iebusitul, aducea jertfe acolo.

29Dar LocașulCap. 16:39. Domnului făcut de Moise în pustie și altarul arderilor-de-tot erau atunci pe înălțimea Gabaonului.

30David1Împ. 3:4. Cap. 16:39 2Cron. 1:3. nu putea să meargă înaintea acestui altar să-L caute pe Dumnezeu pentru că îl înspăimântase sabia îngerului Domnului.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help