1Vai de ArielEzec. 43:15,16. (Leul lui Dumnezeu), de Ariel, cetatea în2Sam. 5:9. care a tăbărât David! „Adăugați an la an și lăsați sărbătorile să-și facă ocolul lor!
2Apoi îl voi împresura pe Ariel; plânsete și gemete vor fi în ea, și cetatea va fi ca un Ariel pentru Mine.
3Căci te voi împresura din toate părțile, te voi înconjura cu cete de străjeri și voi ridica întărituri de șanțuri împotriva ta.
4Vei fi doborât la pământ și de acolo vei vorbi, și din țărână ți se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieși din pământCap. 8:19. ca al unei năluci și din țărână îți vei șopti cuvintele.
5Dar mulțimea vrăjmașilorCap. 25:5. tăi va fi ca o pulbere măruntă, și mulțimea asupritorilor va fi caIov 21:18. Cap. 17:13 pleava care zboară, și aceasta deodatăCap. 30:13., într-o clipă.”
6De la Domnul Oștirilor vaCap. 28:2; 30:30. veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pământ și pocnet puternic, cu vijelie și furtună și cu flacăra unui foc mistuitor.
7Și ca un vis, ca o vedenie de noapte, așa va fi mulțimeaCap. 37:36. neamurilor care vor lupta împotriva lui Ariel, așa vor fi cei ce se vor bate împotriva lui și a cetățuii lui, strângându-l de aproape.
8După cum cel flămând viseazăIov 20:8. că mănâncă, și se trezește cu stomacul gol, și după cum cel însetat viseazăPs. 73:20. că bea, și se trezește stors de puteri și cu setea neastâmpărată, tot așa va fi și cu mulțimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.
9Rămâneți încremeniți și uimiți! Închideți ochii și fiți orbi! Ei suntCap. 28:7,8. beți, darCap. 51:21. nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari,
10ci pentru căRom. 11:8. Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v-a închisPs. 69:23. Cap. 6:10 ochii, prorocilor, și v-a acoperit capetele, văzătorilor1Sam. 9:9.!
11De aceea toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărțiCap. 8:16. pecetluite. Dacă o dai cuiva care știe să citească și-i zici: „Ia citește!”, elDan. 12:4,9. Apoc. 5:1,5,9; 6:1. răspunde: „Nu pot, căci este pecetluită.”
12Sau dacă dai cartea unuia care nu știe să citească și-i zici: „Ia citește!”, el răspunde: „Nu știu să citesc.”
13Domnul zice: „CândEzec. 33:31. Mat. 15:8,9. Mar. 7:6,7. se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine și frica pe care o are de Mine nu este decât o învățăturăCol. 2:22. de datină omenească.
14DeHab. 1:5. aceea voi lovi iarăși poporul acesta cu semne și minuni din ce în ce mai minunate, așa căIer. 49:7. Ob. 8. 1Cor. 1:19. înțelepciunea înțelepților lui va pieri și priceperea oamenilor lui pricepuți se va face nevăzută.”
15VaiCap. 30:1. de cei ce își ascund planurile dinaintea Domnului, care își fac faptele în întuneric și zicPs. 94:7.: „Cine ne vede și cine ne știe?”
16Stricați ce sunteți! Oare olarul trebuie privit ca lutul sau poate lucrareaCap. 45:9. Rom. 9:20. să zică despre lucrător: „Nu m-a făcut el”? Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe”?
17Peste puțină vreme LibanulCap. 32:15. se va preface în pomet, și pometul va fi socotit ca o pădure!
18ÎnCap. 35:5. ziua aceea surzii vor auzi cuvintele cărții, și ochii orbilor, izbăviți de negură și întuneric, vor vedea.
19CeiCap. 61:1. nenorociți se vor bucura tot mai mult în Domnul, și săraciiIac. 2:5. se vor veseli de Sfântul lui Israel.
20Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorulCap. 28:14,22. va pieri și toți cei ce pândeauMica 2:1. nelegiuirea vor fi nimiciți:
21cei ce-i osândeau pe alții la judecată, întindeau curse cui îi înfrunta la poarta cetății și îl năpăstuiauAm. 5:10,12. Prov. 28:21. fără temei pe cel nevinovat.
22De aceea așa vorbește Domnul către casa lui Iacov, El, careIos. 24:3. l-a răscumpărat pe Avraam: „Acum Iacov nu va mai roși de rușine, și nu i se va mai îngălbeni fața acum.
23Căci, când vor vedea ei, când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrareaCap. 19:25; 45:11; 60:21. Efes. 2:10. mâinilor Mele, Îmi vor sfinți Numele; Îl vor sfinți pe Sfântul lui Iacov și se vor teme de Dumnezeul lui Israel.
24Cei rătăcițiCap. 28:7. cu duhul vor căpăta pricepere, și cei ce cârteau vor lua învățătură.”
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.