1Să-L iubeștiCap. 10:12; 30:16,20 dar pe Domnul, Dumnezeul tău, și să păzeștiZah. 3:7. totdeauna învățăturile Lui, legile Lui, rânduielile Lui și poruncile Lui.
2Recunoașteți astăzi – ce n-au putut recunoaște și vedea copiii voștri – pedepseleCap. 8:5 Domnului, Dumnezeului vostru, mărimeaCap. 5:24 Lui, mânaCap. 7:19 Lui cea tare și brațul Lui cel întins,
3semnelePs. 78:12; 135:9. Lui și faptele pe care le-a săvârșit în mijlocul Egiptului împotriva lui Faraon, împăratul Egiptului, și împotriva întregii lui țări.
4Recunoașteți ce a făcut El oștirii Egiptului, cailor lui și carelor lui, cumEx. 14:27,28; 15:9,10. Ps. 106:11. a făcut să vină peste ei apele Mării Roșii,
5când vă urmăreau, și i-a nimicit pentru totdeauna;
6ce v-a făcut în pustie, până la venirea voastră în locul acesta; ce le-a făcutNum. 16:1,31; 27:3. Ps. 106:17. lui Datan și lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, cum pământul și-a deschis gura și i-a înghițit, cu casele și corturile lor și cu tot ce aveau în mijlocul întregului Israel.
7Căci ați văzut cu ochiiCap. 5:3; 7:19|DEU 5:3; 7:19. voștri toate lucrurile mari pe care le-a făcut Domnul.
8Astfel, să păziți toate poruncile pe care vi le dau eu astăzi, ca să putețiIos. 1:6,7. pune mâna pe țara în care veți trece ca s-o luați în stăpânire
9și să aveți zileCap. 4:40; 5:16. Prov. 10:27. multe în țara pe careCap. 9:5 Domnul le-a jurat părinților voștri că le-o va da, lor și seminței lor, țarăEx. 3:8. în care curge lapte și miere.
10Căci țara în stăpânirea căreia vei intra nu este ca țara Egiptului, din care ați ieșit, undeZah. 14:18. îți aruncai sămânța în ogoare și le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat.
11ȚaraCap. 8:7 pe care o veți stăpâni este o țară cu munți și văi care se adapă din ploaia cerului;
12este o țară de care îngrijește Domnul, Dumnezeul tău, și asupra1Împ. 9:3. căreia Domnul, Dumnezeul tău, are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârșitul anului.
13Dacă veți ascultaVers. 22 Cap. 6:17 de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, dacă Îl veți iubiCap. 10:12 pe Domnul, Dumnezeul vostru, și dacă-I veți sluji din toată inima voastră și din tot sufletul vostru,
14ElLev. 26:4. Cap. 28:12 va da țării voastre ploaie la vreme, ploaieIoel 2:23. Iac. 5:7. timpurie și ploaie târzie, și-ți vei strânge grâul, mustul și untdelemnul;
15de asemenea, vaPs. 104:14. da iarbă în câmpiile tale pentru vite și vei mâncaCap. 6:11 Ioel 2:19. și te vei sătura.
16Vedeți să nu vi se amăgească inimaCap. 29:18 Iov 31:27. și să vă abateți ca să le slujițiCap. 8:19; 30:17|DEU 8:19; 30:17. altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor.
17Căci atunci Domnul S-ar aprindeCap. 6:15 de mânie împotriva voastră: ar închide cerurile1Împ. 8:35. 2Cron. 6:26; 7:13. și n-ar mai fi ploaie, pământul nu și-ar mai da roadele și ați pieri curândCap. 4:26; 8:19,20; 30:18. Ios. 23:13,15,16. din țara aceea bună pe care v-o dă Domnul.
Îndemn la păzirea poruncilor18Puneți-văCap. 6:6; 32:46|DEU 6:6; 32:46. dar în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun! Să le legațiCap. 6:8 ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre și să fie ca niște fruntare între ochii voștri.
19Să-i învățațiCap. 4:9,10; 6:7|DEU 4:9,10; 6:7. pe copiii voștri în ele și să le vorbești despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.
20Să leCap. 6:9 scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale.
21Și atunci zilele voastreCap. 4:40; 6:2. Prov. 3:2; 4:10; 9:11. și zilele copiilor voștri în țara pe care Domnul le-a jurat părinților voștri că le-o va da vor fi tot atât de multe câtPs. 72:5; 89:29. vor fi zilele cerurilor deasupra pământului.
22Căci dacă vețiVers. 13 Cap. 6:17 păzi toate aceste porunci pe care vi le dau și dacă le veți împlini, dacă Îl veți iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, veți umbla în toate căile Lui și vă veți alipiCap. 10:20; 30:20|DEU 10:20; 30:20. de El,
23Domnul va izgoniCap. 4:38; 9:5|DEU 4:38; 9:5. dinaintea voastră toate aceste neamuri și vă veți face stăpâni pe toate aceste neamuriCap. 9:1, care sunt mai mari și mai puternice decât voi.
24Orice locIos. 1:3; 14:9. pe care-l va călca talpa piciorului vostru va fi al vostru: hotarul vostru se va întinde dinGen. 15:18. Ex. 23:31. Num. 34:3. pustie până la Liban și de la râul Eufrat până la Marea de Apus.
25NimeniCap. 7:24 nu va putea să stea împotriva voastră. Domnul, Dumnezeul vostru, va răspândi, cumCap. 2:25 v-a spus, fricaEx. 23:27. și groaza de tine peste toată țara în care veți merge.
Binecuvântarea și blestemul26IatăCap. 30:1,15,19., pun azi înaintea voastră binecuvântarea și blestemul:
27binecuvântareaCap. 28:2, dacă veți asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau în ziua aceasta;
28blestemulCap. 28:15, dacă nu veți asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, și dacă vă veți abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta și vă veți duce după alți dumnezei pe care nu-i cunoașteți.
29Și când Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în țara pe care o vei lua în stăpânire, să rostești binecuvântareaCap. 27:12,13 Ios. 8:33. pe muntele Garizim și blestemul pe muntele Ebal.
30Munții aceștia sunt dincolo de Iordan, înapoia drumului care merge spre apus, în țara canaaniților care locuiesc în Câmpie, față în față cu Ghilgal, lângă stejariiGen. 12:6. Jud. 7:1. More.
31Căci vețiCap. 9:1 Ios. 1:11. trece Iordanul și veți intra în stăpânirea țării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, ca s-o stăpâniți și să locuiți în ea.
32Să păziți șiCap. 5:32; 12:32|DEU 5:32; 12:32. să împliniți toate legile și poruncile pe care vi le dau eu astăzi.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.