1Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta. Iată, făcea niște lăcuste în clipa când începea să crească otava; era otava după cositul împăratului.
2Și după ce au mâncat ele cu desăvârșire toată iarba din țară, am zis: „Doamne Dumnezeule, iartă! Cum ar putea să stea Iacov în picioareIs. 51:19. Vers. 5, căci este așa de slab?”
3Atunci Domnul S-a căit de lucrul acesta: „Nu se va întâmpla una ca aceasta”, a zis Domnul.
4DomnulDeut. 32:36. Vers. 6 Iona 3:10. Iac. 5:16. Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta: iată, Domnul Dumnezeu vestea pedeapsa prin foc, și focul mânca adâncul cel mare și apucase și câmpia.
5Eu am zis: „Doamne Dumnezeule, oprește! Cum ar putea să stea în picioareVers. 2,3 Iacov, căci este așa de slab?”
6Atunci Domnul S-a căit și de lucrul acesta: „Nici una ca aceasta nu se va întâmpla”, a zis Domnul Dumnezeu.
7El mi-a trimis vedenia aceasta: iată, Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă și avea o cumpănă în mână.
8Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „O cumpănă.” Și Domnul a zis: „Iată, voi2Împ. 21:13. Is. 28:17; 34:11. Plân. 2:8. pune cumpăna în mijlocul poporului Meu, Israel, și nu-lCap. 8:2. Mica 7:18. voi mai ierta,
9ci înălțimileGen. 26:23; 46:1. Cap. 5:5; 8:14 lui Isaac vor fi pustiite; sfintele locașuri ale lui Israel vor fi dărâmate și Mă voi ridica2Împ. 15:10. împotriva casei lui Ieroboam cu sabia.”
10Atunci Amația, preotul din Betel1Împ. 12:32., a trimis să-i spună lui Ieroboam2Împ. 14:23., împăratul lui Israel: „Amos uneltește împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; țara nu poate să sufere toate cuvintele lui.
11Căci iată ce zice Amos: «Ieroboam va fi ucis de sabie, și Israel va fi dus în robie departe de țara sa.»”
12Și Amația i-a zis lui Amos: „Pleacă, văzătorule, și fugi în țara lui Iuda! Mănâncă-ți pâinea acolo și acolo prorocește!
13Dar nu mai proroci la BetelCap. 2:12., căci este1Împ. 12:32; 13:1. un locaș sfânt al împăratului și este un templu al împărăției!”
14Amos i-a răspuns lui Amația: „Eu nu sunt nici proroc, nici fiu1Împ. 20:35. 2Împ. 2:5; 4:38; 6:1. de proroc, ci suntCap. 1:1. Zah. 13:5. păstor și strângător de smochine-de-Egipt.
15Dar Domnul m-a luat de la oi și Domnul mi-a zis: «Du-te și prorocește poporului Meu, Israel!»
16Ascultă acum Cuvântul Domnului, tu, care zici: «Nu prorociEzec. 21:2. Mica 2:6. împotriva lui Israel, nu vorbi împotriva casei lui Isaac!»
17Din pricina aceastaIer. 28:12; 29:21,25,31,32., iată ce zice Domnul: «Nevasta taIs. 13:16. Plân. 5:11. Os. 4:13. Zah. 14:2. va curvi în cetate, fiii și fiicele tale vor cădea loviți de sabie, și ogorul tău va fi împărțit cu frânghia de măsurat; tu însă vei muri într-un pământ necurat, și Israel va fi dus în robie departe de țara lui.»”
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.