Amos 9 - Cornilescu Centenary Edition 2024(EDC100)

1L-am văzut pe Domnul stând pe altar. Și a zis: „Lovește pragul de sus al porții, ca să se cutremure ușorii, și sfărâmă-iPs. 68:21. Hab. 3:13. peste capetele lor, ale tuturor! Rămășița lor însă o voi pierde cu sabia, așa că niciunulCap. 2:14. din ei nu va putea să scape fugind și niciunul din cei ce vor scăpa nu va scăpa.

2De ar pătrunde chiar până în Locuința MorțilorPs. 139:8., și de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruriIov 20:6. Ier. 51:53. Ob. 4., și de acolo îi voi coborî.

3De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, și acolo îi voi căuta și-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, și acoloLev. 26:33. Deut. 28:65. Ezec. 5:12. voi porunci șarpelui să-i muște.

4De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmașilor lor, și acolo voi porunci sabiei să-i piardă; voi pune astfel ochiiLev. 17:10. Ier. 44:11. pe ei ca să le fac rău, nu bine.”

5Domnul, Dumnezeul Oștirilor, atinge pământul, și acesta se topeșteMica 1:4.; și toți locuitorii lui jelescCap. 8:8.. Se înalță ca râul Nil și se coboară ca râul Egiptului.

6El Și-a zidit cămaraPs. 104:3,13. în ceruri, Și-a întemeiat bolta deasupra pământului, cheamă apeleCap. 5:8. mării și le varsă pe fața pământului: DomnulCap. 4:13. este Numele Lui.

7„Nu sunteți voi oare pentru Mine ca și copiii etiopienilor, copii ai lui Israel?”, zice Domnul. „Nu l-am scos Eu pe Israel din țara Egiptului ca și pe filisteniIer. 47:4. din CaftorDeut. 2:23. Ier. 47:4. și pe sirieni din ChirCap. 1:5.?

8Iată, Domnul Dumnezeu are ochiiVers. 4 pironiți peste împărăția aceasta vinovată, ca s-o nimicescIer. 30:11; 31:35,36. Ob. 16,17. de pe fața pământului; totuși, nu voi nimici de tot casa lui Iacov”, zice Domnul.

9„Căci, iată, voi porunci și voi vântura casa lui Israel între toate neamurile cum se vântură cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pământ!

10Toți păcătoșii poporului Meu vor muri de sabie, cei ce zicCap. 6:3.: «Nu ne va ajunge nenorocirea și nu va veni peste noi.»

11În vremea aceeaFap. 15:16,17. voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile și-l voi zidi iarăși cum era odinioară,

12ca să stăpâneascăOb. 19. rămășița EdomuluiNum. 24:18. și toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu”, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri.

13„Iată, vinLev. 26:5. zile”, zice Domnul, „când plugarul îl va ajunge pe secerător, și cel ce calcă strugurii – pe cel ce împrăștie sămânța, când mustul va picura dinIoel 3:18. munți și va curge de pe toate dealurile.

14Îi voi aduce înapoiIer. 30:3. pe prinșii de război ai poporului Meu, Israel; ei vor zidi iarășiIs. 61:4; 65:21. Ezec. 36:33‑36. cetățile pustiite și le vor locui, vor sădi vii și le vor bea vinul, vor face grădini și le vor mânca roadele.

15Îi voi sădi în țara lor și nu vor mai fi smulșiIs. 60:21. Ier. 32:41. Ezec. 34:28. Ioel 3:20. din țara pe care le-am dat-o”, zice Domnul, Dumnezeul tău.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help