Apocalipsa 13 - Revised Dumitru Cornilescu Edition 2024(EDCR)

Cele două fiare

1Și am văzut ridicându-se din mare o

în robie va merge.

Cine este sortit sabiei

de sabie va cădea ucis.

Aici și credincioșia sfinților.

11Apoi am văzut ridicându-se, și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine primei fiare, aAp. 13:3. cărei rană de moarte fusese vindecată.

13SăvârșeaAp. 16:14. Dt. 13:1-3. Mt. 24:24. 2Tes. 2:9. semne mari, până acolo1Rg. 18:38. 2Rg. 1:10,12. că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor.

14Și-i amăgeaAp. 12:9; 19:20. pe locuitorii pământului prin2Tes. 2:9,10. semnele pe care i se dăduse să le facă în numele fiarei. Ea le-a zis locuitorilor pământului să-i facă un chip fiarei care avea rana de sabie și2Rg. 20:7. trăia.

15I s-a dat putere să dea suflare chipului fiarei, pentru ca acesta să vorbească șiAp. 16:2; 19:20; 20:4. să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina chipului fiarei.

16Și a făcut ca toți – mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi – săAp. 14:9; 19:20; 20:4. primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte

17și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acela, adică numeleAp. 14:12. fiarei, sauAp. 15:2. numărul numelui ei.

18AiciAp. 17:9. e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărulAp. 15:2. fiarei, căciAp. 21:17. este un număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help