1Acestea sunt cele din urmă cuvinte ale lui David.
Cuvântul lui David, fiul lui Ișai,
cuvântul omului, fiul lui Hacmoni, din garda de elită. El a luptat doar cu sulița împotriva a opt sute de oameni, pe care i-a ucis într-o singură luptă.
9După el, Eleazar și a fost căpetenia lor, dar nu s-a ridicat la înălțimea primilor trei.
20Benaia, fiul lui Iehoiada, din Cabțeel ai lui Ariel din Moab. S-a coborât în mijlocul unei gropi pentru apă și a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpadă.
21A doborât un egiptean, un om falnic, care avea o suliță în mână; s-a năpustit asupra lui cu un toiag, i-a smuls egipteanului sulița din mână și l-a ucis cu ea.
22Așa a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, și a fost vestit între cei treizeci de viteji.
23Era cel mai cu vază dintre cei treizeci, dar nu s-a ridicat la înălțimea primilor trei. David l-a pus căpetenia gărzilor lui hușatitul;
28Țalmon din Ahoah;
Mahrai din Netofa;
29Heleb, fiul lui Baana, din Netofa;
Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea fiilor lui Beniamin;
30Benaia din Piraton;
Hidai din Nahale-Gaaș, din Arar;
34Elifelet, fiul lui Ahasbai, fiul unui om din Maaca;
Eliam, fiul lui Ahitofel, din Ghilo;
35Hețrai din Carmel;
Paarai din Arab;
36Igal, fiul lui Natan, din Țoba;
Bani din Gad;
37Țelec, amonitul;
Nahrai din Beerot, care purta armele lui Ioab, fiul Țeruiei;
38Ira2Sam. 20:26., din neamul lui Ieter;
Gareb, din neamul lui Ieter;
39Urie2Sam. 11:3,6., hititul.
De toți: treizeci și șapte.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.