1Nu știți, fraților – vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea stăpânește asupra omului câtă vreme el trăiește?
2De pildă, femeia.
3Dacă deci ajunge a altuia cât încă îi trăiește bărbatul, se va chema adulteră; dar dacă-i moare bărbatul, este liberă față de Lege și nu mai este adulteră dacă ajunge a altuia.
4Tot astfel, frații mei, și voi ați
8Apoi, păcatulRom. 4:15; 5:20. a folosit prilejul și a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci fără Lege, păcatul este mort.
9Odinioară, eram fără1Cor. 15:56. Lege și trăiam, dar când a venit porunca, păcatul a înviat,
10iar eu am murit. Astfel, s-a dovedit că porunca aceea careLev. 18:5. Ez. 20:11,13,21. 2Cor. 3:7. trebuia să-mi dea viața mi-a adus moartea.
11Pentru că păcatul s-a folosit de poruncă, m-a amăgit și, prin ea, mi-a adus moartea.
12Așa că LegeaPs. 19:8; 119:38,137. 1Tim. 1:8. este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună.
13Atunci, un lucru bun mi-a adus moartea? Nicidecum! Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, printr-un lucru bun mi-a pricinuit moartea, pentru ca, prin poruncă, păcatul să se arate din cale afară de păcătos.
14Știm că Legea este duhovnicească, dar eu sunt firesc, vândut1Rg. 21:20,25. 2Rg. 17:17. rob păcatului.
15Căci nu știu ce fac: nuGal. 5:17. fac ce vreau, ci tocmai ce urăsc.
16Dacă fac ce nu vreau, recunosc prin aceasta că Legea este bună.
17Dar atunci nu mai sunt eu cel ce lucrează astfel, ci păcatul, care locuiește în mine.
18Știu, desigur, că nimic bun nu locuiește înGen. 6:5; 8:21. mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, vreau să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
19Căci nu fac binele, pe care-l vreau, ci tocmai răul, pe care nu-l vreau!
20Și dacă fac ce nu vreau, nu mai sunt eu cel ce lucrează astfel, ci păcatul, care locuiește în mine.
21Găsesc, așadar, legea aceasta: când vreau să fac binele, răul stă lipit de mine.
22Fiindcă, după omul dinăuntru, mă încântăPs. 1:2. Legea2Cor. 4:16. Ef. 3:16. Col. 3:9,10. lui Dumnezeu,
23dar văd înGal. 5:17. mădularele mele o altăRom. 6:13,19. lege, care se luptă cu Legea primită de mintea mea și care mă face rob legii păcatului din mădularele mele.
24O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?
25Mulțumiri1Cor. 15:57. fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! Așadar, cu mintea eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.