1Să știi că în, îngreunate de păcate și frământate de tot felul de pofte.
7Acestea, deși învață mereu, nu pot ajunge i s-au împotrivit lui Moise, tot așa și oamenii
se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricați la minte și au o credințăRom. 1:28. 2Cor. 13:5. Tit 1:16. de osândit.9Dar nu vor înainta prea mult; căci nebunia lor va fi văzută de toți, cum a fost și a celor doi.
Exemplul lui Pavel. Importanța Scripturii10Tu însăFlp. 2:22. 1Tim. 4:6. ai urmat cu credincioșie învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, stăruința mea,
11prigonirile și suferințele care au venit peste mine înFap. 13:45,50. Antiohia, înFap. 14:2,5. Iconium și înFap. 14:19. Listra. Știi ce prigoniri am îndurat, dar din2Tim. 4:17. 2Cor. 1:10. toate m-a izbăvit Domnul.
12De altfel, toțiIn. 17:14. Fap. 14:22. 1Tes. 3:3. cei ce vor să trăiască evlavios în Hristos Isus vor fi prigoniți.
13Dar2Tim. 2:16. 2Tes. 2:11. 1Tim. 4:1. oamenii răi și înșelători vor înainta și mai mult în rău, îi vor amăgi pe alții și se vor amăgi și pe ei înșiși.
14Tu2Tim. 1:13; 2:2. să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi cine sunt cei de la care le-ai învățat;
15din copilărie cunoști SfinteleIn. 5:39. Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire prin credința în Hristos Isus.
16Toată2Pt. 1:20,21. Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folosRom. 15:4. ca să dea învățătură, să mustre, să îndrepte, să educe în vederea dreptății,
17pentru ca1Tim. 6:11. omul lui Dumnezeu să fie pregătit și destoinic2Tim. 2:21. pentru orice lucrare bună.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.