2 Samuel 2 - Revised Dumitru Cornilescu Edition 2024(EDCR)

David, rege al lui Iuda la Hebron

1După aceea, David L-a întrebat, fiul lui Saul, și-l dusese la Mahanaim.

9Acolo l-a făcut rege peste Galaad, peste gheșuriți, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin – peste tot Israelul.

10Iș-Boșet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani când a ajuns rege peste Israel și a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a fost de partea lui David.

11Timpul.

17În ziua aceea s-a dat o luptă aprigă, iar Abner și bărbații lui Israel au fost înfrânți de slujitorii lui David.

18Erau acolo și cei tăi să înceteze urmărirea fraților lor?”

27Ioab a răspuns: „Viu este Dumnezeu că, dacă n-ai toată noaptea aceea; au trecut Iordanul, au mers toată dimineața și au ajuns la Mahanaim.

30Ioab s-a întors de la urmărirea lui Abner și și-a adunat oamenii: lipseau nouăsprezece oameni dintre slujitorii lui David, precum și Asael.

31Dar slujitorii lui David făcuseră prăpăd între cei din Beniamin și între oamenii lui Abner: trei sute șaizeci de morți.

32L-au luat pe Asael și l-au îngropat în mormântul tatălui său, care este în Betleem. Ioab și oamenii lui au mers toată noaptea, iar revărsatul zorilor i-a prins la Hebron.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help