Țefania 1 - Revised Dumitru Cornilescu Edition 2024(EDCR)

Judecata lui Iuda

1Cuvântul DOMNULUI descoperit lui Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda.

2„Voi nimici cu desăvârșire totul

de pe fața pământului”, zice DOMNUL.

3„Voi

și pe cei ce nu-L caută,

pentru că toți negustorii vor pieri,

toți cei ce cântăresc argint vor fi nimiciți!

12Atunci voi răscoli Ierusalimul cu felinare

și-i voi pedepsi pe oamenii aceia

care dospesc pe drojdiile.

15ZiuaȚef. 1:18. Is. 22:5. Ier. 30:7. Ioel 2:2,11. Am. 5:18. aceea este o zi de mânie,

o zi de necaz și de strâmtorare,

o zi de pustiire și de nimicire,

o zi de întuneric și de negură,

o zi de nori și de întunecime,

16o zi de sunat din șofarIer. 4:19. și de strigăte de război

împotriva cetăților întărite

și împotriva bastioanelor înalte.

17„Voi aduce peste oameni strâmtorarea

și vor bâjbâi ca niște orbiDt. 28:29. Is. 59:10.,

căci au păcătuit împotriva DOMNULUI;

le voi vărsa sângelePs. 79:3. ca praful

și măruntaiele, ca gunoiulPs. 83:10. Ier. 9:22; 16:4.!”

18Nici argintulPr. 11:4. Ez. 7:19. și nici aurul lor

nu vor putea să-i izbăvească

în ziua mâniei DOMNULUI.

În focul geloziei Lui

va fi mistuit tot pământulȚef. 3:8.;

da, El va aduce o nimicire desăvârșită și cumplită

peste toțiȚef. 1:2,3. locuitorii pământului.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help