Eclesiastul 8 - Revised Dumitru Cornilescu Edition 2024(EDCR)

1Cine este asemenea celui înțelept

și cine pricepe tâlcul celor spuse?

Înțelepciunea omului îi îmbunează fața

dar fața neînduplecată îi atrage.

2Păzește porunca regelui din pricina omul este stăpân peste alt om, ca să-i facă rău.

10Am văzut nelegiuiți apropiindu-se de Locul Sfânt. Veneau, plecau și apoi se lăudau înIov 14:5. cetate cu ce făcuseră.

Și aceasta este deșertăciune!

11Pentru căPs. 10:6; 50:21. Is. 26:10. nu se aduce degrabă la îndeplinire sentința împotriva faptelor rele, inima fiilor oamenilor este plină de dorința de a face rău.

12Deși păcătosul faceIs. 65:20. Rom. 2:5. de o sută de ori răul și are zile îndelungate, eu știu totuși că va fi bine de ceiPs. 37:11,18,19. Pr. 1:32,33. Is. 3:10,11. Mt. 25:34,41. ce se tem de Dumnezeu, fiindcă stau cu frică înaintea Lui.

13Dar bine nu va fi de cel nelegiuit și nu-și va lungi zilele cum se lungește umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.

14Este o deșertăciune care se petrece pe pământ: sunt oameni drepți cărora li se întâmplă potrivit cu faptele celor răi și sunt oameni răi cărora li se întâmplăEcl. 2:14; 7:15; 9:1,2,3. Ps. 73:14. potrivit cu faptele celor drepți. Eu zic că și aceasta este o deșertăciune.

15Am lăudatEcl. 2:24; 3:12,22; 5:18; 9:7. veselia,

pentru că nu este alt bine pentru om sub soare

decât să mănânce și să bea și să se veselească;

aceasta să-l însoțească în mijlocul ostenelii sale,

în zilele pe care i le dă Dumnezeu de trăit sub soare.

16Când mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea

și să înțeleg grija omului pe pământ

– căci nici zi, nici noapte ochii lui nu au parte de somn –,

17am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu,

că omulEcl. 3:11. Iov 5:9. Rom. 11:33. nu poate să afle ce se face sub soare;

oricât s-ar trudi el să cerceteze,

tot nu va putea afla

și, chiar dacă înțeleptul ar zice că a ajuns să înțeleagă,

totPs. 73:16. nu va fi în stare să afle.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help