1Punctul principal al celor spuse mai sus este că avem un astfel de Mare-Preot care
6Dimpotrivă, Hristos a dobândit
când voi încheia cu casa lui Israel
și cu casa lui Iuda un legământ nou,
9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor
în ziua când i-am luat de mână
ca să-i scot din țara Egiptului.
Pentru că n-au rămas în legământul Meu,
nici Eu nu M-am mai îngrijit de ei, zice Domnul.
10 Ci iată
după acele zile, zice Domnul:
voi pune legile Mele în cugetul lor
și le voi scrie în inima lor;
Eu voi
și ei vor fi poporul Meu.
11 Și nu
ori pe fratele său zicând: „Cunoaște pe Domnul!”,
căci toți Mă vor cunoaște,
de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.
12 Pentru că voi fi îndurător cu nelegiuirile lor
și de păcatele
13Când zice2Cor. 5:17. legământ nou, arată că cel dintâi este învechit. Iar ce este învechit și îmbătrânit este aproape de pieire.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.