2 Regi 22 - Revised Dumitru Cornilescu Edition 2024(EDCR)

Domnia lui Iosia în Iuda

1Iosia avea opt2Cr. 34:1. ani când a ajuns rege și a domnit treizeci și unu de ani la Ierusalim. Mama sa se numea Iedida, fiica lui Adaia, din BoțcatIos. 15:39..

2El a făcut ce este drept înaintea DOMNULUI și a umblat în toată calea lui David, părintele său; nuDt. 5:32. s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la stânga.

3În al optsprezecelea an2Cr. 34:8. al regelui Iosia, regele l-a trimis la Casa DOMNULUI pe logofătul Șafan, fiul lui Ațalia, fiul lui Meșulam, zicându-i:

4„Suie-te la marele-preot Hilchia și spune-i să strângă argintul adus2Rg. 12:4. în Casa DOMNULUI, pe care l-au adunat de la popor cei ce păzesc2Rg. 12:9. Ps. 84:10. pragul.

5Să se dea argintul în mâinile2Rg. 12:11,12,14. meșterilor care au în grijă Casa DOMNULUI. Ei să li-l dea celor ce fac lucrarea, care sunt în Casa DOMNULUI, pentru repararea stricăciunilor Casei,

6anume dulgherilor, zidarilor și pietrarilor, ca să cumpere lemn și pietre cioplite pentru repararea Casei.

7Dar să2Rg. 12:15. nu li se ceară socoteală de argintul dat în mâinile lor, căci ei lucrează cinstit.”

Descoperirea Cărții Legii

8Atunci, marele-preot Hilchia i-a zis lui Șafan, logofătul: „Am găsitDt. 31:24. 2Cr. 34:14. Cartea Legii în Casa DOMNULUI.” Și Hilchia i-a dat cartea lui Șafan, care a citit-o.

9Apoi, logofătul Șafan s-a dus să-l înștiințeze pe rege și a zis: „Slujitorii tăi au strâns argintul care se află în Casă și l-au dat în mâinile meșterilor care au în grijă Casa DOMNULUI.”

10Logofătul Șafan i-a mai spus regelui: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Și Șafan a citit-o înaintea regelui.

11Când a auzit regele cuvintele din Cartea Legii, și-a sfâșiat hainele.

12Apoi regele le-a poruncit preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Șafan, lui Acbor2Cr. 34:20., fiul lui Micaia, lui Șafan, logofătul, și lui Asaia, slujitorul regelui, zicând:

13„Duceți-vă și întrebați-L pe DOMNUL pentru mine, pentru popor și pentru Iuda, cu privire la cuvintele acestei cărți care a fost găsită, căci mare este mâniaDt. 29:27. DOMNULUI care s-a aprins împotriva noastră pentru că părinții noștri n-au ascultat de cuvintele cărții acesteia ca să împlinească tot ce a fost scris în ea pentru noi.”

14Preotul Hilchia, Ahicam, Acbor, Șafan și Asaia s-au dus la profetesa Hulda, nevasta lui Șalum, fiul lui Ticva2Cr. 34:22., fiul lui Harhas, paznicul veșmintelor. Ea locuia la Ierusalim, în cealaltă parte a cetății. După ce i-au vorbit,

15ea le-a răspuns: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Spuneți-i omului care v-a trimis la mine:

16‘Așa vorbește DOMNUL: ‹Iată, voi aduce nenorociriDt. 29:27. Dan. 9:11-14. peste locul acesta și peste locuitorii lui, după toate cuvintele cărții pe care a citit-o regele lui Iuda.

17Pentru că M-auDt. 29:25-27. părăsit și au înălțat fum de jertfă pentru alți dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea s-a aprins împotriva acestui loc și nu se va stinge.›’

18Dar regelui2Cr. 34:26. lui Iuda, care v-a trimis să-L întrebați pe DOMNUL, să-i spuneți astfel:

‘Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, cu privire la cuvintele pe care le-ai auzit:

19‹Pentru că ți s-a înmuiatPs. 51:17. Is. 57:15. inima, pentru că te-ai smerit1Rg. 21:29. înaintea DOMNULUI când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimăLev. 26:31,32. și de blestemIer. 26:6; 44:22., și pentru că ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea Mea, iar Eu am auzit›, zice DOMNUL,

20‹de aceea, iată, te voi adăuga lângă părinții tăi, vei fi adăugatPs. 37:37. Is. 57:1,2. în pace în mormântul tău și ochii tăi nu vor vedea toate nenorocirile pe care le voi aduce asupra locului acestuia.›’»”

Ei i-au adus regelui răspunsul acesta.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help