1Ne-am întors și am plecat în pustiu, pe drumul spre Marea Roșie, după cum ZereduluiNum. 21:12.!» Am trecut Valea Zeredului.
14Zilele cât am umblat de la Cadeș-BarneaNum. 13:26. până când am trecut Valea Zeredului au fost în număr de treizeci și opt de ani, pânăNum. 14:33; 26:64. a pierit din mijlocul taberei toată generația aceea de războinici, așa cumDt. 1:34,35. Num. 14:35. Ez. 20:15. le jurase DOMNUL.
15Însăși mâna DOMNULUI
Ps. 78:33; 106:26. a fost împotriva lor, ca să-i nimicească din mijlocul taberei, până când au pierit.16După ce au pierit din mijlocul poporului toți războinicii aceia,
17DOMNUL mi-a vorbit astfel:
18«Astăzi vei trece hotarul Moabului, la Ar,
19și te vei apropia de fiii lui Amon. Să nu-i ataci și să nu pornești la luptă împotriva lor, căci nu-ți voi da nimic de stăpânit în țara fiilor lui Amon: le-am dat-o în stăpânire fiilorGen. 19:38. lui Lot.
20(Și aceasta era socotită țara refaimilor; demult, în ea locuiau refaimii, și amoniții îi numeauGen. 14:5. zamzumimi:
21un poporDt. 2:10. mare, numeros și înalt la statură, ca anachimii. DOMNUL i-a nimicit dinaintea amoniților, care i-au izgonit și s-au așezat în locul lor.
22Așa a făcut și pentru fiii lui Esau, care locuiesc în SeirGen. 36:8., când i-a nimicit pe horițiDt. 2:12. Gen. 14:6; 36:20-30. dinaintea lor; ei i-au izgonit și s-au așezat în locul lor, până în ziua de azi.
23Pe avițiIos. 13:3., care locuiau în satele dinspre GazaIer. 25:20., i-au nimicit caftorițiiGen. 10:14. Am. 9:7., ieșiți din Caftor, și s-au așezat în locul lor.)
24Plecați numaidecât și trecețiNum. 21:13,14. Jud. 11:18,21. Valea Arnonului! Iată că ți-l dau în mâini pe Sihon, amoritul, regele Heșbonului, împreună cu țara lui. Pornește la luptă și pune stăpânire pe țara lui!
25AstăziDt. 11:25. Ex. 15:14,15. Ios. 2:9,10., voi băga groaza și frica de tine în toate popoarele de sub cerul întreg; și, la auzul faimei tale, vor tremura și se vor îngrozi de tine.»
Cucerirea țării lui Sihon26Din pustiul Chedemot, am trimis soli la Sihon, regele HeșbonuluiDt. 20:10., cu vorbe de pace, zicând:
27«Lasă-măNum. 21:21,22. Jud. 11:19. să trec prin țara ta; voi merge numai pe drum, fără să mă abat nici la dreapta, nici la stânga.
28Să îmi vinzi pe argint hrana pe care o voi mânca și tot pe argint să îmi vinzi și apa pe care o voi bea; îngăduie-mi numai să trec cu piciorulNum. 20:19.
29– așa cum au făcut-oDt. 23:3,4. Num. 20:18. Jud. 11:17,18. fiii lui Esau, locuitorii din Seir, și moabiții, locuitorii din Ar – până voi trece Iordanul spre țara pe care ne-o dă DOMNUL, Dumnezeul nostru!»
30Dar SihonNum. 21:23., regele Heșbonului, n-a vrut să ne lase să trecem pe la el, căci DOMNUL, Dumnezeul tăuIos. 11:20., îi împietriseEx. 4:21. duhul și îi învârtoșase inima, ca să-l dea în mâinile tale, după cum vezi astăzi.
31 DOMNUL mi-a zis: «Iată, încep să ți-l dauDt. 1:8. pe Sihon împreună cu țara lui; începe să-i iei în stăpânire țara!»
32SihonNum. 21:23. ne-a ieșit înainte cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră la Iahaț.
33DOMNUL, Dumnezeul nostruDt. 7:2; 20:16., i-a dat în mâinile noastre și i-amDt. 29:7. Num. 21:24. bătut pe el, pe fiii lui și pe tot poporul lui.
34Cu acel prilej am cucerit toate cetățile și le-am dat spreDt. 7:2,26. nimicire; bărbați, femei și copilași – n-am lăsat unul să scape.
35Numai vitele le-am răpit pentru noi, precum și prada din cetățile pe care le cuceriserăm.
36De la AroerDt. 3:12; 4:48. Ios. 13:9., care este pe malul Văii Arnonului, și cetatea care este în vale până la Galaad, nicio așezare n-a fost prea tare pentru noi: DOMNUL, Dumnezeul nostru, ni le-a datPs. 44:3. pe toate.
37Doar de țara fiilor lui Amon nu te-ai apropiat, de malurile Văii IaboculuiDt. 3:16. Gen. 32:22. Num. 21:24., de cetățile din ținutul muntos și de toateDt. 2:5,9,19. locurile pe care ți le-a oprit DOMNUL, Dumnezeul tău.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.