1În DOMNULUI.
2Casa dinaintea navei Casei avea o lungime de douăzeci de coți pe toată lățimea Casei și zece coți lărgime în fața Casei.
4Solomon a făcut Casei ferestre, și a făcut încăperi laterale de jur împrejur.
6Nivelul de jos al anexei era lat de cinci coți; cel de la mijloc, de șase coți; iar al treilea, de șapte coți, deoarece a făcut niște retrageri în partea de afară a Casei, de jur împrejur, așa încât grinzile să nu fie prinse în zidurile Casei.
7La zidirea înalte de cinci coți fiecare și le-a îmbinat cu Casa prin bârne de cedru.
11Cuvântul DOMNULUI i-a vorbit astfel lui Solomon:
12„Cu privire la casa aceasta pe care o zidești, dacă vei1Rg. 2:4; 9:4. umbla în rânduielile Mele, dacă vei împlini hotărârile Mele și dacă vei păzi toate poruncile Mele, ca să umbli în ele, voi împlini față de tine făgăduința2Sam. 7:13. 1Cr. 22:10. pe care i-am făcut-o tatălui tău, David;
13voiEx. 25:8. Lev. 26:11. 2Cor. 6:16. Ap. 21:3. locui în mijlocul fiilor lui Israel și nu Îmi voi părăsiDt. 31:6. poporul, pe Israel.”
14După ce a terminat1Rg. 6:38. de zidit Casa,
15Solomon i-a îmbrăcat zidurile la interior cu lambriu de cedru, de la pardoseală până la tavan. A acoperit astfel cu lemn partea interioară, iar pardoseala a acoperit-o cu scânduri de chiparos.
16În partea din spate a Casei a făcut, din scânduri de cedru, o încăpere lungă de douăzeci de coți, de la pardoseală până la tavan, ca sanctuar interior al Casei, adică Locul Preasfânt1Rg. 8:6. Ex. 26:33. Lev. 16:2. 2Cr. 3:8. Ez. 45:3. Evr. 9:3..
17Iar Casa, adică nava care era în prelungirea sanctuarului, avea patruzeci de coți.
18Pe lambriul de cedru din interiorul Casei erau sculptate forme de cantalup și de flori deschise. Totul era acoperit cu cedru: nu se vedea deloc piatra.
19A pregătit și sanctuarul, în interiorul Casei, ca să așeze acolo Chivotul Legământului DOMNULUI.
20Sanctuarul avea douăzeci de coți în lungime, douăzeci de coți în lățime și douăzeci de coți în înălțime. Solomon a ferecat sanctuarul cu aur și la fel a ferecat altarul de cedru.
21Apoi a ferecat cu aur interiorul Casei și a prins lanțuri de aur înaintea sanctuarului, pe care l-a ferecat cu aur.
22A ferecat astfel cu aur toată Casa, până când a acoperit-o în întregime. De asemenea, a ferecat cu aur altarulEx. 30:1,3,6. care ține de sanctuar.
23În sanctuar, Solomon a făcutEx. 37:7-9. 2Cr. 3:10-12. doi heruvimi din lemn de măslin sălbatic, înalți de zece coți.
24Fiecare aripă a celor doi heruvimi avea cinci coți; de la vârful unei aripi la vârful celeilalte erau zece coți,
25și tot zece coți aveau și aripile celuilalt heruvim. Amândoi heruvimii aveau aceeași măsură și aceeași înfățișare.
26Înălțimea fiecăruia dintre cei doi heruvimi era de zece coți.
27Solomon a așezat heruvimii în încăperea cea mai ferită a Casei. Aripile heruvimilor erau întinseEx. 25:20; 37:9. 2Cr. 5:8., așa încât aripa unuia atingea un perete și aripa celui de-al doilea atingea celălalt perete, iar celelalte aripi ale lor se atingeau una de cealaltă, la mijloc.
28Solomon a ferecat cu aur și heruvimii.
29Și pe toate zidurile Casei, de jur împrejur, în încăperea din spate și în cea din față, a sculptat forme de heruvimi, de palmieri și de flori deschise.
30A ferecat apoi cu aur și pardoseala Casei, în încăperea din spate și în cea din față.
31Pentru intrarea în sanctuar a făcut două uși din lemn de măslin sălbatic. Pragul de sus și ușorii erau în cinci muchii.
32Cele două uși erau din lemn de măslin sălbatic, pe care a sculptat forme de heruvimi, de palmieri și de flori deschise și le-a ferecat cu aur; a întins aurul și peste heruvimi, și peste palmieri.
33Pentru intrarea în navă, a făcut ușori din lemn de măslin sălbatic, în patru muchii,
34cu două uși din lemn de chiparos. Cele două canaturi ale primei uși erau prinse în balamale, la fel și canaturile celeilalte uși.
35A sculptat pe ele heruvimi, palmieri și flori deschise și le-a ferecat cu aur care a fost întins cu măiestrie peste figurile în relief.
36Apoi a făcut și curtea interioară din trei rânduri de piatră cioplită și un rând de grinzi de cedru.
37În anul al1Rg. 6:1. patrulea, în luna Ziv, s-au pus temeliile Casei DOMNULUI,
38iar în anul al unsprezecelea, în luna Bul, care este luna a opta, Casa a fost terminată în toate părțile ei, potrivit planului. Șapte ani a durat zidirea ei.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.