2 Cronici 10 - Romanian Cornilescu 1924 Reference Bible(BDC)

ISTORIA ÎMPĂRĂȚIEI LUI IUDA, DE LA DEZBINARE PÂNĂ LA ROBIECAPITOLELE 10—36(Ieremia 25:4-11.)Dezbinarea împărăției

1Roboam1 Împ. 12:1. s-a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să-l facă împărat.

2Când a auzit lucrul acesta, Ieroboam, fiul lui Nebat, era în Egipt, unde1 Împ. 11:40. fugise de împăratul Solomon, și s-a întors din Egipt.

3Au trimis să-l cheme. Atunci, Ieroboam și tot Israelul au venit la Roboam și i-au vorbit așa:

4„Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, acum ușurează această aspră robie și jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Și îți vom sluji.”

5El le-a zis: „Întoarceți-vă la mine după trei zile!” Și poporul a plecat.

6Împăratul Roboam a întrebat pe bătrânii care fuseseră cu tatăl său, Solomon, în timpul vieții lui și a zis: „Ce mă sfătuiți să răspund poporului acestuia?”

7Și iată ce i-au zis ei: „Dacă vei fi bun cu poporul acesta, dacă-i vei primi bine și dacă le vei vorbi cu bunăvoință, îți vor sluji pe vecie.”

8Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii și a întrebat pe tinerii care crescuseră cu el și care-l înconjurau.

9El le-a zis: „Ce mă sfătuiți să răspund poporului acestuia care-mi vorbește astfel: ‘Ușurează jugul pe care l-a pus tatăl tău peste noi’?”

10Și iată ce i-au zis tinerii care crescuseră cu el: „Așa să vorbești poporului acestuia care ți-a vorbit așa: ‘Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, iar tu ușurează-ni-l!’; să le vorbești așa: ‘Degetul meu cel mic este mai gros decât coapsele tatălui meu.

11Acum, tatăl meu a pus peste voi un jug greu, dar eu îl voi face și mai greu; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane.’”

12Ieroboam și tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum le spusese împăratul: „Întoarceți-vă la mine peste trei zile!”

13Împăratul le-a răspuns aspru. Împăratul Roboam a lăsat sfatul bătrânilor

14și le-a vorbit așa, după sfatul tinerilor: „Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu îl voi îngreuia și mai mult; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane.”

15Astfel, împăratul n-a ascultat pe popor, căci1 Sam. 2:25. 1 Împ. 12:15,24. așa rânduise Dumnezeu în vederea împlinirii cuvântului pe care-l spusese Domnul prin Ahia1 Împ. 11:29. din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat.

16Când a văzut tot Israelul că împăratul nu-l ascultă, poporul a răspuns împăratului: „Ce parte avem noi cu David? Noi n-avem nicio moștenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum, vezi-ți de casă, Davide!” Și tot Israelul s-a dus în corturile lui.

17Copiii lui Israel care locuiau în cetățile lui Iuda au fost singurii peste care a domnit Roboam.

18Atunci, împăratul Roboam a trimis pe Hadoram, care era mai-mare peste dări. Hadoram a fost împroșcat cu pietre de copiii lui Israel și a murit. Și împăratul Roboam s-a1 Împ. 12:19. grăbit și s-a suit într-un car, ca să fugă la Ierusalim.

19Astfel s-a dezlipit Israel de casa lui David până în ziua de azi.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help