1Împăratul, împăratul din Țoba.
24El strânsese niște oameni la el și se făcuse capul cetei când2 Sam. 8:3; 10:8,18. a măcelărit David oștile stăpânului său. S-au dus la Damasc și s-au așezat acolo și au domnit la Damasc.
25El a fost un vrăjmaș al lui Israel în tot timpul vieții lui Solomon, în același timp când îi făcea rău Hadad și ura pe Israel. El a împărățit peste Siria.
Prorocul Ahia vestește lui Ieroboam dezbinarea26Și IeroboamCap. 12:2. 2 Cron. 13:6., slujitorul lui Solomon, a ridicat mâna împotriva împăratului. El era fiul lui Nebat, efratit din Țereda, și avea ca mamă pe o văduvă numită Țerua.
27Iată cu ce prilej a ridicat2 Sam. 20:21. el mâna împotriva împăratului. SolomonCap. 9:24. zidea Milo și închidea spărturile cetății tatălui său, David.
28Ieroboam era tare și viteaz; și Solomon, văzând pe tânărul acesta la lucru, i-a dat privegherea peste toți oamenii de corvoadă din casa lui Iosif.
29În vremea aceea, Ieroboam, ieșind din Ierusalim, a fost întâlnit pe drum de prorocul AhiaCap. 14:2. din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Erau amândoi singuri pe câmp.
30Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt-o1 Sam. 15:27; 24:5. în douăsprezece bucăți
31și a zis lui Ieroboam: „Ia-ți zece bucăți! Căci așa vorbeșteVers. 11,13. Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi rupe împărăția din mâna lui Solomon și-ți voi da zece seminții.
32Dar el va avea o seminție, din pricina robului Meu David și din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o din toate semințiile lui Israel.
33Și aceasta, pentru căVers. 5-7. M-au părăsit și s-au închinat înaintea Astarteei, zeița sidonienilor, înaintea lui Chemoș, dumnezeul Moabului, și înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, și pentru că n-au umblat în căile Mele, ca să facă ce este drept înaintea Mea și să păzească legile și poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon.
34Nu voi lua din mâna lui toată împărăția, căci îl voi ține domn în tot timpul vieții lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales și care a păzit poruncile și legile Mele.
35DarCap. 12:16,17. voi lua împărăția din mâna fiului său și-ți voi da zece seminții din ea;
36voi lăsa o seminție fiului său, pentru ca robul Meu DavidCap. 15:4. 2 Împ. 8:19. Ps. 132:17. să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales-o să pun în ea Numele Meu.
37Pe tine te voi lua și vei domni peste tot ce-ți va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel.
38Dacă vei asculta de tot ce-ți voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele și dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile și poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fiIos. 1:5. cu tine, îți voi2 Sam. 7:11,27. zidi o casă trainică, așa cum am zidit lui David, și-ți voi da ție pe Israel.
39Voi smeri prin aceasta sămânța lui David, dar nu pentru totdeauna.’”
40Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam. Și Ieroboam s-a sculat și a fugit în Egipt, la Șișac, împăratul Egiptului; a locuit în Egipt până la moartea lui Solomon.
Moartea lui Solomon41Celelalte2 Cron. 9:29. fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el și înțelepciunea lui nu sunt scrise oare în cartea faptelor lui Solomon?
42Solomon a domnit patruzeci de ani2 Cron. 9:30. la Ierusalim peste tot Israelul.
43Apoi Solomon a adormit2 Cron. 9:31. cu părinții lui și a fost îngropat în cetatea tatălui său David. În locul lui a domnit fiul său RoboamMat. 1:7..
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.